Ioana Reit – Avocata de la ştiri

03 11. 2008, 00:00

Ioana este născută în Braşov, însă numele ei îşi are ră­dă­ci­n­ile pe lîngă Bran, în localitatea Poarta, unde toată lu­mea se numeşte Reit, inclusiv primarul. ”De fapt, Reit este un nume românesc. Unii spun că numele se trage de la ca­va­lerii teutoni, care s-ar fi aşezat în zonă pentru o perioa­dă şi atunci ar fi un nume germanic; alţii spun că vine de la Înrăitu’ – pentru că în zonă erau oameni foarte înrăiţi şi aprigi”, ne explică Ioana.

Dintre cele două variante, partea cu ”Înrăitu’” i s-ar potrivi cel mai bine, căci spiritul justiţiar o caracterizează. ”Dintotdeauna mi-am dorit să fac tele­vi­ziune, chiar dacă am absolvit Facultatea de drept. Am re­uşit să intru în Baroul Braşov şi am profesat doar 5 ani ca a­vocat, însă m-am retras, dezamăgită de sistemul juridic din România. Probabil că dacă ţara se va pune pe picioare, mă voi întoarce, dar deocamdată îmi este bine departe de acest domeniu.

Pe vremea cînd eram încă studentă, am început să lucrez la prima televiziune locală din ţară, TVS Braşov. Aici, am fost redactor-prezentator de ştiri, editor, dar am făcut şi muncă de teren. Toate mi-au plăcut în ega­lă măsură şi m-au format pentru momentul în care m-am alăturat echipei B1 TV”. Şi tot în televiziune şi-a cunoscut şi jumătatea – pe cel care i-a fost producător. De atunci au trecut 12 ani, iar în urmă cu patru ani s-au şi căsătorit.

Un jurnal pentru oameni

La B1 TV, Ioana prezintă ştirile de la prînz, iar, uneori, o ve­dem şi la emisiunea ”6! Vine presa”, unde poate să comen­teze mai mult. ”Mă simt foarte confortabil la jurnalul de la ora 12.00. Iniţial, s-a dorit a fi o emisiune atipică, prepon­de­rent cu ştiri mondene şi divertisment. Dar, din cauza si­tuaţiei politice actuale, s-a simţit nevoia revenirii la ştirile se­rioase, punctate doar cu mondenităţi. Îmi place mai mult varianta asta, pentru că divertismentul se face fără prompter, trebuie să fie liber. Formatul nostru de ştiri este unul social. Încercăm să informăm oamenii şi să-i ajutăm pe cei care sînt acasă la prînz şi se uită la noi. Le vorbim pe înţelesul lor şi aşa reuşim să fim aproape de ei. Sîntem un jurnal pentru oameni”, concluzionează Ioana.

Despre croşetat şi goblenuri…

În timpul liber, prezen­tatoarea ştirilor de la B1 TV se relaxează croşetînd. ”Ador să croşetez – în special pulovăraşe pentru copiii prie­te­nelor mele – şi să fac goblenuri. Am atît de multe încît nu mai ştiu unde să le ţin la mine, aşa că i le-am dat mamei şi ea mă

Ştiri­ – luni-vineri, 12.00, B1 TV