Ioana Oprea – Ce faci cu un CV depus la poartă?
Acum nouă ani, a ajuns pentru prima oară în televiziune. Părinţii ei lucrau în presă de-o viaţă şi Ioana luase deja “microbul“. A urmat cursurile Academiei de radio şi TV, iar acolo a dat un casting pentru postul de prezentator la Tele 7abc. “Visam să prezint ştiri şi am fost dezamăgită cînd am aflat că o să prezint o emisiune de divertisment în direct. După două luni însă, nici nu mă mai gîndeam la ştiri“, îşi aminteşte ea. Ulterior, am văzut-o la TVR şi de aici a intrat într-un fel de pauză. “Am renunţat la televiziune pentru că am fost admisă la UNATC. Mulţi nu au înţeles de ce renunţ la o carieră la TVR, cu atît mai mult cu cît aveam deja o diplomă de la Facultatea de limbi şi literaturi străine. Atunci, îmi doream mai mult. De fiecare dată cînd mergeam la teatru, plecam plîngînd, pentru că voiam să fiu şi eu pe scenă. Mi-am încercat norocul la UNATC şi am intrat“. În prezent, spune că acest pas a fost un compromis pe care nu l-a conştientizat la început. Nu putea să facă şi televiziune şi actorie şi, pentru o perioadă, a ales actoria.
Şi ea vrea protecţie pentru animale
Şi-a îndeplinit astfel visul de a juca pe scena Teatrului Bulandra în spectacolele “Exerciţii de stil” şi “Salut, Jo”. A revenit însă în televiziune dintr-un motiv simplu: îi lipsea foarte tare. Cînd a debutat la Romantica, prezenta ştirile în weekend şi avea suficient timp să ajungă la repetiţii la teatru. Acum, prezintă jurnalul de luni pînă vineri şi “fuge la repetiţii“.
Deşi îşi doreşte să prezinte ştiri de aproape un deceniu, Ioana nu se simte uneori confortabil la pupitru. “Sufăr enorm cînd dau la jurnal ştiri despre animale chinuite. Aştept cu nerăbdare legea de protecţie a animalelor“. Ea are un cîine pe nume Picky care este “cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai sensibil, pentru că este al meu“. Însă ştirile i-au adus şi o mare bucurie. Ioana a cunoscut-o pe Adriana, unul dintre juraţi în buletinul informativ. S-au împrietenit şi, pentru că Adriana era gravidă, i-a propus prezentatoarei să-i fie naşă micuţei. Bebeluşa va primi numele Ioana Alessia, al doilea prenume provenind de la Alex, iubitul vedetei Romantica. Botezul are loc la începutul lunii decembrie.
Rol de prestigiu la Odeon
Ioana Oprea îşi îndeplineşte un vis vechi în curînd. Ea va juca la Teatrul Odeon rolul Titaniei din piesa ”Visul unei nopţi de vară”, în regia lui Florin Zamfirescu. Prezentatoarea a mai experimentat pînă acum un rol în telenovela ”Vocea inimii”, unde era soţia lui Bogdan, interpretat de Ioan Isaiu, şi a apărut în videoclipul lui Raul, ”Vreau doar o clipă să mai stai”.