Ioana Anuţa aka Jo dă glas celor mai ascunse trăiri, în single-ul „Şoapte”

04 02. 2015, 12:12

„Şoapte”  vorbeşte despre sentimentul reconfortant pe care îl oferă iubirea împărtăşită, cu fiecare atingere, sărut şi experienţa trăite alături de sufletul pereche.

Piesa a fost compusă şi produsă de Randi (Andrei Ropcea) în studiourile Famous Production, şi este lansată alături de Cat Music. Videoclipul este regizat de Bogdan Daragiu, iar filmările au avut loc în Halele Carol din Bucureşti. În videoclip, Jo dansează alături de patru dintre membrii trupei de dans Anturaj.

„La piesa ‘Soapte’ am lucrat alături de familia mea frumoasă – Famous Production. Este prima piesă în care am investit 100% suflet şi în care cred extraordinar de mult. Consider că am folosit reţeta succesului şi anume faptul că am adunat lângă mine oameni frumoşi, care au adus energie bună, iar asta se vede în rezultatul final. Le mulţumesc prietenilor mei buni, Bogdan Daragiu şi Cristian Miron, pentru implicarea şi sufletul puse în proiectul meu. Sunt încântată şi foarte fericită să am lângă mine, în sfârşit, echipa pe care am căutat-o atât de mult şi fără ajutorul căreia nu aş fi putut ajunge la aceste rezultate”, declară Jo.

Concurenta X Factor ne-a obişnuit cu diferite schimbări de look, însă în videoclipul „Şoapte”, Jo ne dezvăluie o latură mai matură şi feminină.

Mai multe informaţii despre Jo, aici: https://www.facebook.com/JoOficial