Ioan Gyuri Pascu – ”Nu m-aş face cascador”
schimbat sitlul de viaţă după experienţa accidentului
vascular?
Radical.
– De ce v-a fost cel mai tare frică în toată această
perioadă?
De grija exagerată a oamenilor. De aceea nici n-am răspuns la
telefon. Şi mi-a fost nu frică, ci silă de presa de scandal.
– Ce regim alimentar aţi adoptat?
Unul echilibrat. Permisiv, dar foarte echillibrat.
– Spuneaţi într-un alt interviu că în ianuarie aţi suferit
de „odihnă cronică”. Dintre toate activităţile solicitante, care
v-a lipsit cel mai tare?
Sufăr şi acum. Toate activităţile solicitante, în afară de sâcâiala
indiscretă şi lipsită de delicateţe a presei române, toate îmi
lipsesc.
– Cat de mult timp aţi petrecut cu Iarina, fiica
dvs.?
Mai mult ca altădată. De câte ori ea a avut timp şi a dorit, ne-am
întâlnit şi ne-am distrat.
– Chiar înainte de accident, aţi fost cu Iarina la
preselecţiile pentru „Românii au talent„.
Cum s-a descurcat puştoaica?
Accidentul s-a produs pe 3 decembrie, dar l-am dus pe picioare încă
trei zile, pentru că-i promisesem Iarinei că merg la preselecţie cu
ea, la „Românii au talent”. S-au descurcat bine. Au înfiinţat,
câţiva colegi din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional de Arte
„Dinu Lipatti”, un grup vocal numit „Romanian Gospel Singers”,
special pentru acest concurs.
– Când începeţi filmările pentru Nemuriciul la PRO TV?
Eu, în martie, având în vedere că majoritatea episoadelor s-a
filmat în toamnă.
– Dar muzica… plănuiţi concerte sau un album
nou?
Cu muzica ceva mai încolo. Mai am nevoie de niţică putere. Până
atunci, sper să-mi iasă o cărticică în această primăvară, până de
Paşte, la editura Cartea Daath. Se va numi „Viaţă, Adevăr,
Lumină”.
– Din tot ce n-aţi experimentat până acum, ce v-ar plăcea
să încercaţi şi aţi fi dispus la orice ca să
încercaţi?
Îmi plac experimentele, sunt deschis la nou, da’ n-aş face chiar
orice ca să încerc. De exemplu, nu m-aş face cascador numai ca să
ajung la Hollywood, deşi îmi doresc tare un rol într-un film
american!