Ioan Gherhard va antrena pe Poli Iasi

Apropo.ro / 19.10.2004, 10:38
Ioan Gherhard va antrena pe Poli Iasi
Fostul antrenor al echipei de handbal feminin Selmont Baia Mare, Ioan Gherhard, va antrena formația masculina Politehnica Iași, grupare cu care a semnat un contract valabil pîna în vara anului 2005, cu posibilitate de prelungire. "Am venit la Iași pentru ca aici se vrea

Fostul antrenor al echipei de handbal feminin Selmont Baia Mare, Ioan Gherhard, va antrena formația masculina Politehnica Iași, grupare cu care a semnat un contract valabil pîna în vara anului 2005, cu posibilitate de prelungire.

„Am venit la Iași pentru ca aici se vrea performanța și pentru ca sînt condiții optime de pregatire. La Baia Mare, patronul a renunțat, iar președintele și-a dat demisia. Nu mai puteam sta în acea stare de incertitudine”, a declarat noul antrenor al echipei Poli.

Gherhard a precizat ca obiectivul sau pentru noua echipa este salvarea de la retrogradare. „Îi știu pe trei dintre actualii jucatori de la Poli, pe care i-am pregatit cînd am fost antrenor la Fibrex Savinești. Nu se pune problema sa cer acum vreun jucator”, a spus Gherhard.

Dupa ce a fost prezentat echipei, Gherhard a plecat la Baia Mare, pentru a-și rezolva toate problemele legate de contractul cu echipa Selmont, care ar fi trebuit sa expire în 2005.

Managerul gruparii ieșene, Dorel Sanie, a declarat ca spera ca noul antrenor sa reușeasca redresarea echipei și salvarea de la retrogradare.

Cornel Badulescu, fostul tehnician al echipei, a demisionat, saptamîna trecuta, dupa ce Poli a reușit o victorie și un egal în șapte etape, ocupînd locul 13, penultimul, în clasament, cu trei puncte.

Mediafax