Cum s-a simţit Ioan Andrei Ionescu cînd scenariul a prevăzut că trebuie să-l bată pe platouri pe Cristi Iacob? ”Am filmat multe scene de violenţă sau acţiune în cariera mea. Nu i-am dat o importanţă prea mare scenei decît prin faptul că am avut un partener care mi-e şi foarte bun prieten. Ne-am distrat copios între duble! N-a mai fost de glumă cînd, la a treia sau a patra dublă, aproape i-am atins faţa cu pumnul. Dar am fost atenţi şi nimeni nu a păţit nimic”. Dacă pentru Ioan Andrei Ionescu aceasta a fost o scenă dificilă, pentru Ioana Macarie, care îi este iubită în serial, grea a fost secvenţa care a determinat bătaia din gelozie, în care Diana se săruta cu Cristi de dragul artei. ”Sper să nu se supere Cristi, dar cred că şi el a simţit cît de neliniştită eram. Tocmai de aceea, a avut răbdare, mi-a explicat, a fost un adevărat gentleman şi îi mulţumesc”.
Ca să ne imaginăm mai bine secvenţa în care personajele Vlad şi Cristi se bat după ce Cristi o sărută pe Diana, dar doar de dragul actoriei, să descriem puţin o relaţie năbădăioasă. În primul sezon ”Cu un pas înainte”, Diana şi Vlad se despărţiseră. El însă o mai iubeşte, deşi îşi dă seama că sînt diferiţi. ”De fapt, nu se potrivesc deloc”, întăreşte Ioan Andrei Ionescu. ”Vlad e poet prin definiţie, o iubeşte orbeşte, iar ea, o cerebrală, nu e niciodată mulţumită de cei din jur, nici măcar de ea însăşi”. Ioana Macarie nu priveşte altfel relaţia dintre aceste personaje: ”Sînt doi oameni cu personalităţi puternice care încearcă să-şi demonstreze unul altuia superioritatea în relaţie. E haos!”. Cei doi actori însă, Ioan Andrei Ionescu şi Ioana Macarie, ştiu că viaţa îţi poate oferi uneori cele mai mari surprize şi dau oarece şanse personajelor lor pînă la sfîrşitul acestui sezon, cu toate că relaţia lor atîrnă de… un fir de păr. ”Cred că Diana a avut cea mai mare parte de vină prin faptul că s-a gîndit la carieră şi mult prea puţin la a construi o relaţie, iar pînă la sfîrşitul sezonului rămîne de văzut ce se va întîmpla”, spune ea despre iubirea din serial.
Istorie comună
În realitate, Ioana şi Ioan se cunosc de cînd au jucat în musicalul ”Chicago” de la Teatrul Naţional şi respectul e reciproc. La această piesă, Ioana a coordonat coregrafia. ”Ioana Macarie este o coregrafă de excepţie, o profesionistă şi asta se vede şi în modul în care abordează meseria de actor. Am colaborat excelent cu ea. Lucrînd împreună foarte bine de atîta timp, am ajuns să fim şi prieteni”, povesteşte Ioan. Iar Ioana nu se lasă mai prejos. ”Am mai lucrat foarte bine împreună. Dar impulsivi sîntem amîndoi şi am reuşit astfel să ne conturăm mult mai bine personajele şi, implicit, relaţia Diana – Vlad. În realitate, ne înţelegem bine comparativ cu ce se vede în serial”, zîmbeşte ea. La începutul filmărilor pentru ”Cu un pas înainte”, le-a fost însă greu amîndurora să se certe asemenea unui cuplu foarte vechi, cum pretindea scenariul, dar, după un tip relativ scurt, ”să ţipăm unul la altul în faţa studenţilor a devenit normal…”.
Despre relaţii reale cu năbădăi
”Eu am trăit o relaţie cu năbădăi şi în viaţa reală”, spune Ioan Andrei Ionescu. ”Sînt un tip vulcanic, impulsiv şi dependent de adrenalină. De aici, poate şi creativitatea mea. Am noroc că acum am o soţie iubitoare, alături de care mi-am găsit liniştea”.
”Artiştii sînt impulsivi!”
“Cred că nu pot crea dacă nu se aruncă în stări şi sentimente şi nu le simt la maximum. Nu cred totuşi că o relaţie dificilă e una specifică artiştilor. Eu nu am trăit o astfel de relaţie în viaţa reală, nu cred că este pentru mine”, spune Ioana Macarie.
Cea mai grea scenă
”Eu îi făceam o petrecere-surpriză de împăcare, care în final trebuia să eşueze. Am pretins amîndoi o istorie comună şi totul a ieşit foarte bine. Chiar am fost întrebat de prieteni apropiaţi dacă este ceva între mine şi Ioana, lucru imposibil…”, spune tot Ioan Andrei.