Hotelul Continental va avea, in curand, un nou proprietar. Cica actualul patron, „Charley” Zaharia, planuieste sa se scape cat mai urgent de vestitul imobil din centru Timisoarei, din cauza de „investitie paguboasa”. Ca sa nu mai vorbim de comportamnetul angajatilor, care si-au reluat vechile obiceiuri, de pe vremea lui Cornel Urcan. Surse demne de incredere spun ca niste creditori romi de-ai acestuia din urma sunt inca „pe faza”.
Curte la OPC
Fuziunea dintre minusculul PSRN si PD s-a lasat in Timis cu suparare. Drept urmare, unul dintre cei mai importanti peserenisti, Vasile Radulescu, a refuzat sa se „boteze” in rit democrat. Cum postul de sef judetean al Oficiului pentru Protectia Consumatorului este unul degraba datator de imagine buna in ochii populatiei, se pare ca a inceput actiunea PSD de curtare a Radulescului. Cica darul de nunta din partea „nasilor” va fi suplimentarea de posturi la OPC Timis.
Dupa buget
Salariile de bugetari nu sunt prea satisfacatoare nici macar pentru directoriii institutiilor. Daca Nicolae Marcu, directorul Regiei Autonome de Transport Timisoara – de exemplu – si-a „tras”, cica din greseala, o prima zdravana, nici altii nu se lasa mai prejos. Cica Nicolae Oprea, directorul Directiei Agricole Timis, si-a aranjat si el apele financiare: s-a lasat trecut pe statele de plata ale unui IAS obscur de prin judet, cu un salariu gras. Revenim cu amanunte picante.
Drept la tinta
Subprefectul Dorel Gatlan are in curs de fabricare – special pentru campania viitoare – o imagine de victima a propriei activitati justitiare in fruntea judetului. Unii cred insa ca, in ciuda faptului ca al doilea om de pe plaiurile timisene raspunde atacurilor unor oameni din afara partidului propriu, el tinteste direct spre sefii filialei din care face parte. Cu sprijinul prietenesc si dezinteresat al senatorului Viorel Matei.
[Banateanul}