Inundații și grindină de luna mai, în București (Poze & Video)

04 05. 2014, 22:42

Duminică seara ploaia torențială a dat peste cap circulația din București. Mai multe zone au fost inundate, inclusiv pasaje, străduțe adiacente sau bulevarde mari.

GALERIE FOTO

Circulația se desfășoară cu dificultate în aceste zone Unirii, Tineretului, Timpuri Noi, Văcărești, Berceni, Rahova, Drumul Taberei, etc. Poliția și pompierii au luat măsuri pentru a remedia situația.

Până luni, 5 mai, la ora 09.00 va ploua în toate regiunile, iar cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, Banat, precum și în cea mai mare parte a zonei de munte.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în celelalte regiuni, dar pe intervale mai scurte de timp.