Inundații în sudul Rusiei, soldate cu peste 100 de morți
Potrivit autorităților locale, peste 12.000 de locuitori și aproximativ 4.000 de locuințe au fost afectate de dezastru.
Un bilanț anterior anunța 87 de morți, însă echipele de intervenție găseau în continuare cadavre în localități devastate din această regiune din Caucaz, aflată la malul Mării Negre.
Inundații devastatoare în Rusia
În districtul Krimsk, care pare cea mai afectată zonă de ploile torențiale și viiturile care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, au fost găsite 96 de cadavre, inclusiv al unei fete în vârstă de zece ani, a anunțat poliția.
Alte nouă cadavre au fost găsite la Ghelendjik, o stațiune balneară de la Marea Neagră, iar încă două în portul Novorosiisk. Locuitorii stăteau la coadă pentru a obține alimente, în timp ce la intervenție părea că a sosit un număr important de salvatori.