Penultima zi de lucru la “Un film Simplu”, filmul de televiziune produs de MediaPro Pictures pentru PRO TV, a prilejuit reîntîlnirea dintre micuţa Andreea şi CRBL, pentru care acesta a dansat în ultima ediţie a show-ului “Dansez pentru tine”.
Andreea a primit un rol în lung-metrajul care-i are în prim-plan pe băieţii de la Simplu şi s-a comportat ca o adevărată actriţă, extrem de naturală şi foarte sigură pe sine. A fost mai emoţionată de întîlnirea cu CRBL, pe care nu îl mai văzuse de cîteva luni. “L-am sunat de ziua lui, pe 30 iunie, şi abia aşteptam să îi revăd pe el şi pe Elena. Ne-am întîlnit în faţa sălii de repetiţie, m-au luat amîndoi în braţe… m-am bucurat mult că m-am întors aici”, povesteşte Andreea. Mama ei, care a însoţit-o la filmare, mărturiseşte: “Experienţa de la a schimbat-o mult, e mai încrezătoare în ea şi a înţeles că oamenii nu o plac din compasiune, ci pentru felul ei de-a fi. La filmare, eu am avut mai multe emoţii decît ea şi tot eu am tras de ea să facem fotografii cu băieţii şi cu Laura, pentru că Andreei i se pare firesc să fie alături de ei – pentru ea sînt prieteni, nu vedete”. Pentru că scenariul filmului este inspirat din realitate, băieţii s-au gîndit să ironizeze anumite zvonuri care au circulat în presă în ultima vreme. Unul dintre ele, care anunţa că Smiley o înşală pe Laura Cosoi cu Adriela, a primit replica în “Un film Simplu”. Cum anume, veţi vedea în toamnă, la PRO TV.