Serialul de succes „Bridgerton”, produs de Netflix, revine pe micile ecrane vineri, cu mai multe baluri strălucitoare, relații romantice și decoruri de epocă fabuloase, care reproduc zone din Londra și regiuni rurale din Marea Britanie din perioada Regenței.
Production designerul Will Hughes-Jones, care se ocupă de decorurile show-ului, a vorbit într-un interviu remis Apropo despre provocările realizării celui de-al doilea sezon, după ce „Bridgerton” a devenit un fenomen global. De ce este important designul de producție pentru lumea „Bridgerton” și pe ce elemente cheie s-a mizat în sezonul secund din acest punct de vedere, poți afla în interviul de mai jos.
Succesul masiv de care s-a bucurat primul sezon a schimbat modul în care echipa a abordat sezonul al doilea?
Will Hughes-Jones: Succesul primului sezon a creat o situație, mai ales pentru mine și pentru echipa mea, aceea cunoscută ca “sindromul celui de-al doilea album” – este atunci când ai reușit cea mai bună creație și trebuie să faci ceva mai bine decât ce a fost considerat cel mai bine. A trebuit să schimbăm modul în care lucrăm având în vedere succesul primului sezon. În sezonul trecut, puteam să călătorim și să merge în anumite locuri și să spunem: „Este pentru ‘Bridgerton’”. Și toată putea spune: „Da, și ce?”. Dar, de data aceasta, trebuia să spunem că suntem altceva, astfel încât oamenii să nu știe că suntem (din echipa, n.r.) “Bridgerton”, altfel atrăgeam mult interes.
CITEȘTE ȘI: Cum a confundat Ashton Kutcher serialul “Bridgerton” cu un film porno
“Bridgerton” a devenit cel mai vizionat serial original Netflix
De ce este designul de producție deosebit de important în lumea “Bridgerton”?
Will Hughes-Jones: Designul de producție este important în toate show-urile, dar mai ales în “Bridgerton”, deoarece este o versiune cu acces la telefon a perioadei Regenței. Nu reproducem exact din punct de vedere istoric, suntem o pastișă a perioadei și, de aceea, atunci când vine vorba despre designul de producție, trebuie să ne uităm la referințele noastre istorice și apoi să facem câteva modificări. Ne uităm mereu la referințele istorice și vedem cum le putem folosi pentru a sublinia măreția și importanța tuturor acestor personaje. Este o bucurie pentru ochi atunci când proiectăm decorurile, deoarece ne uităm la ceea ce am face în mod normal și apoi adăugăm alte trei straturi.
Au existat elemente cheie pe care ați vrut să vă concentrați sau să vă extindeți în acest sezon?
Will Hughes-Jones: Am avut discuții cu Chris Van Dusen (creatorul și showrunner-ul serialului, n.r.) la sfârșitul sezonului trecut despre cel de-al doilea sezon și ce ar aduce acesta. Și discuția despre baluri a fost întotdeauna importantă, dar Chris a vrut să facă ceva în plus în afară de baluri. A existat o conversație continuă despre cum să faci adunări mari, dar nu și un bal. Acesta a fost cel mai distractiv element al acestui sezon pentru mine și echipa mea – să fac decorurile pentru evenimente mari, cum ar fi, de exemplu, o zi la cursele regale.
Ai menționat balurile, care înseamnă, evident, o mare parte din “Bridgerton”. Ne poți povesti despre balurile din acest sezon și cum au evoluat ele vizual?
Will Hughes-Jones: Ori de câte ori avem un bal, acesta este întotdeauna cel mai mare și mai strălucitor pe care l-am văzut-o vreodată și, totuși, cel pe care l-am organizat înainte a fost cel mai mare și mai strălucitor pe care l-am văzut vreodată. Încercăm mereu să fim mai buni. Am creat niște spații absolut magice pentru scenele de bal din acest sezon. Atunci când a venit vorba despre baluri, eu și Jack Murphy, coregraful, am avut mult mai multe conversații despre cum să creăm un spațiu care să permită dansatorilor să se miște ușor diferit. Am avut baluri circulare, am avut baluri în care muzicienii stau în mijlocul camerei, mai degrabă decât pe margine și am avut baluri organizate în linie dreaptă. Am avut o mulțime de discuții despre modul în care să aranjăm încăperea pentru a le permite dansatorilor să se miște mai liber. Chris Van Dusen ne oferă o temă și acesta este un punct de plecare foarte bun pentru noi toți. Apoi ne asigurăm că există corespondență între costume și decoruri. Apoi echipele care se ocupă de costume și coafuri pleacă și vin cu concepte, noi venim cu concepte, ne adunăm toți. Și apoi, de acolo, ne putem dezvolta și apoi îi putem implica pe specialiștii în economia casnică, florari și producători de recuzită pentru a crea elementele de care avem nevoie pentru a-l face un pic mai special.
Acest sezon ne duce la casa strămoșească a familiei Bridgerton, Aubrey Hall. Cum ați abordat tu și echipa crearea acestui nou decor rural?
Will Hughes-Jones: Aubrey Hall este o locație, Wrotham Park – nu am putea să o construim pe o scenă – și, atunci când vine vorba despre filmări în locații, în general, filmăm în ele doar două sau trei zile. Dar, pentru că este reședința familiei Bridgerton și pentru că există atât de multe scene la interior și la exterior, am stat acolo multă vreme. Am împins spațiul către o atmosferă mai familiară, rurală, așa că există mult mai multe tapiserii, mai multe flori sălbatice decât trandafirii pe care îi folosim în casa de la oraș. Pentru scena jocului Pall Mall, unul dintre membrii echipei noastre a mers la Muzeul Londrei pentru a documenta jocul, iar regulile reale sunt destul de vagi. Așa că am decis ca cei din familia Bridgerton să joace propria lor versiune.
Paletele de culori din fiecare spațiu joacă un rol atât de important în “Bridgerton”. Cum a influențat familia Sharma, noua noastră familie din serial, acest aspect al designului de producție?
Will Hughes-Jones: Detaliile reale sunt foarte asemănătoare în toate casele, așa că singura modalitate prin care putem să personalizăm cu adevărat locuințele este cu o paletă de culori. Am luat această decizie în primul sezon, destul de devreme și, odată cu aceasta, am creat palete de culori foarte limitate și definite pentru familiile Bridgerton și Featherington și pentru regina Charlotte. În acest sezon, am extins casa lui Lady Danbury. Are mult mai multe motive florale și cu păsări care pot fi observate prin casa ei. Soții Sharma nu au proprietăți. Ei locuiesc în casa lui Lady Danbury, ceea ce deschide o provocare pentru mine și pentru echipa mea, deoarece avem personaje care nu trăiesc în propria lor casă. Am creat un spațiu care este complementar acelor personaje. Fiind un personaj atât de puternic, Lady Danbury ne-a permis să-i facem casa foarte personalizată, dar paleta de culori de acolo a fost aleasă cu foarte multă grijă pentru a fi complementară și familiei Sharma. Paletele de culori din acest show sunt atât de vibrante și colorate și bogate în detalii. Este visul unui designer, suntem ca niște copii într-un magazin de dulciuri.
CITEȘTE ȘI: Un spin off „Bridgerton”, despre regina Charlotte, a fost comandat de Netflix
Regé-Jean Page: Salariul pe care l-a refuzat pentru a juca în sezonul al doilea al „Bridgerton”
Foto: Netflix