INTERVIU – Sărbători în familia lui Nea Mărin: „Mă ocup de pregătiri. O să avem de toate” -FOTO

Gazda emisiunii „Poftiţi la muncă” de la Antena 1 a povestit într-un interviu unde petrece sărbătorile de iarnă.

Cum erau Sărbătorile, în copilărie?

Frumoase de tot! Am momente cand ma întorc cu gândul în copilărie, la sărbătorile de la sat. Când pregătea toată lumea mâncăruri tradiţionale şi peste tot mirosea aşa frumos… Am mers cu Pluguşorul, am colindat, am călărit calul la Pluguşor, ţineam toate tradiţiile. De dinainte de Crăciun şi până după Sfântul Ion noi, copiii, eram unul pe la altul într-o plimbare continuă.

O întâmplare de pe vremea când mergeai la colindat?

În Ajun de Crăciun, în seara de 24 – ne adunam trei, patru băieţi la unul dintre noi şi acolo mâncam, dormeam. Tatăl meu venea dimineaţa cu noi la colindat să ne păzească de câini şi întotdeauna ceream şi colindam şi pentru el, care ne însoţea.

Unde vei petrece Crăciunul şi Revelionul?

De Crăciun voi cu familia mea, acasă, cu soţia, fiicele, ginerii, cumnaţii, nepoţii… Revelionul îl petrecem la Colibiţa, exact acolo unde am filmat o ediţie ”Poftiţi la muncă” şi apoi mergem în Maramureş.

Ce vei pregăti pentru masa de Crăciun?

Într-adevăr, eu mă ocup de pregătiri, nu de gătit. O mai ajut pe soţia mea dacă are nevoie în bucătărie, să îi tai legume, să tranşez carnea. Dar ea se ocupă cu mâncărurile tradiţionale. Şi o sa avem de toate, de la sarmale la prăjituri.

Ce superstiţii ai pentru Crăciun şi pentru noaptea de Revelion?

Nu am nicio superstiţie de sărbători, însă până acum 8 ani am avut două superstiţii, în general, de care mi-a fost foarte greu să mă debarasez. Nu ştiu cum am crescut noi la sat auzind că dacă vezi un popă, nu îţi merge bine. Dacă vedeai şi mai mulţi, cu atât mai rău. Aşa că dacă mi se întâmpla asta mă întorceam din drum. Şi cel mai grav a fost în 1984 când mă mutasem în alt cartier de unde stăteam (venisem în Bucureşti deja) şi am aflat de la o vecină că murise bunicul meu. În ziua aceea văzusem vreo 4-5 popi. Deja, după momentul acela intram în panică numai cum îi zăream….

Şi la fel şi cu pisicile, nu contează ce culoare erau sau cum erau, mă întoarceam, mergeam înapoi, scuipam, un întreg ritual. Însă profesorul meu m-a ajutat foarte mult şi, dacă vă vine să credeţi, acum nu mai am nicio problemă.