Interviu Octavian Strunilă: Sfaturi gratuite despre lumea televiziunii

Octavian Strunilă :“Mi-am cumpărat televizor ca să mă văd pe mine jucând în telenovelă”

Octavian, cum s-a desfăşurat prima ta experienţă în faţa unei camere de filmat?

O. Strunilă : – Prima experienţă cu televiziunea am avut-o când eram în anul întâi la facultatea de teatru. Este vorba de un miniserial,”Hacker”, făcut pentru TVR de Stere Gulea şi fiica lui, Alexandra, unde am luat castingul pentru un rol secundar. Şi am avut norocul să joc alături de actori mari : Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu sau Dan Condurache.

Cât de greu a fost castingul?

O. Strunilă : – A fost un casting foarte lung făcut în toată ţara, chiar de Alexandra Gulea. La Bucureşti, ea a venit la facultate să vadă examenul nostru şi apoi ne-a chemat pe toţi la Centrul Cultural European şi, într-o sală, am stat câteva ore pe zi, timp de o săptămână, unde am încercat diferite roluri, diferite personaje. Eu am primit doar un rol secundar; rolurile principale îmi amintesc că le-au luat nişte băieţi de la Iaşi.

Pentru că mulţi oameni încep să viseze la o viaţă de vedetă după o apariţie la televizor, aş vrea să povesteşti ce aşteptări aveai şi cum a ieşit?

O. Strunilă : – Eu nu am început să visez la asta din mai multe motive :

– serialul nu a apărut pe post imediat, ci cam la un an şi ceva după.

– nu era un serial comercial, ci mai degrabă orientat într-o zonă mai artistică.

– acolo, am dat peste actori mari şi era greu să te remarci lângă ei.

– nici după ce s-a difuzat, nu a fost un mare succes; adică, l-au văzut rudele şi câţiva prieteni şi apoi a dispărut.

Totuşi, experienţa de platou mi-a schimbat gândirea. Eu m-am dus crezând că este uşor să spun două-trei replici dar, în compania acestor mari actori, am realizat că nu este deloc aşa. Eu îi dădeam trei replici scurte chiar lui Victor Rebengiuc : “el întreba : unde este patronul tău, iar eu îi răspundeam : nu e aici. Apoi el : dar unde e? Iar eu ziceam : căutaţi-l în spate la spălătorie. El : pe unde o iau? eu : luaţi-o aşa,roată pe după spălătorie şi mergeţi pe strada asta”şi uite că şi acum după 15 ani mi le amintesc(râde). Cred că am repetat o zi şi o noapte ca nu cumva să greşesc şi să-l încurc pe Victor Rebengiuc. Şi mai ţin minte că a venit şi Alexandra Gulea şi a repetat textul cu mine, să fie sigură că o să iasă bine.

Crezi că este mai uşor să te faci remarcat împreună cu un grup sau singur?

O. Strunilă : – Cred că este mai uşor să te faci remarcat într-un proiect. Singur este mai greu. Dacă proiectul respectiv are succes, fiecare dintre participanţi poate ieşi bine. Este mult mai greu să te duci undeva spunând : “eu vreau să fiu prezentator tv sau mai ştiu eu ce”. Şi ca dovadă este tocmai ce am povestit : am jucat în “Hacker” şi nu m-a cunoscut nimeni. Apoi, am jucat în telenovela românească “Numai iubirea” şi am devenit cunoscut.

Te-ai gândit vreodată că o să fii faimos?

O. Strunilă : Nu chiar, pentru că reperele mele pe partea de celebritate erau din teatru, nu din televiziune şi nu ştiam că o ajung la tv.

O să-ţi spun ceva amuzant : eu mi-am cumpărat televizor ca să mă văd pe mine jucând în telenovelă(râde). Fiind student la teatru şi stând în cămin nu aveam televizor şi nici colegii de cămin nu aveau. Cam tot în perioada aceea m-am mutat la garsonieră unde aveam doar un calculator şi ţin minte că trebuia să apar la televizor şi nu aveam unde să mă uit. Primul episod, în care am apărut, l-am văzut la un coleg din telenovelă, Adrian Ştefan, împreună cu părinţii lui. Şi săptămâna următoare mi-am cumpărat televizor.

Dacă ar fi apărut o ofertă care te-ar fi pus în valoare, dar care nu concorda cu ideile tale, ce ai fi făcut?

O. Strunilă : – Acest lucru chiar s-a întâmplat în cazul meu. În 2005, când am câştigat Gala Tânărului Actor de la Mangalia, am primit o ofertă serioasă de a colabora cu teatrul din Brăila, pe care eu îl consider un teatru bun, cu regizori cunoscuţi. Doar că eu deja mă înţelesesem cu Media Pro pentru telenovelă şi efectiv ar fi fost imposibil să onorez două contracte. Şi a trebuit să aleg atunci între teatru şi televiziune, cu părere de rău, pentru că mi-aş fi dorit mult să joc şi în piese de teatru. Cred că ăsta a fost marele meu compromis până acum : am ales atunci între teatru şi televiziune. Între timp am mai recuperat pentru că acum merg şi joc prin ţară, în piese de teatru scrise şi regizate de mine.

“Felul în care sunt acum se datorează 80% televiziunii…De multe ori am vrut să renunţ şi mereu apărea câte ceva care mă trăgea înapoi. Probabil că soarta m-a dus către televiziune”

Ce înseamnă să faci televiziune?

O. Strunilă : – Vorbeam mai devreme de filmul “Hacker”, dar nu pot să spun că a fost o experienţă de televiziune cu adevărat, ci mai degrabă o experienţă de film. Televiziune am început să fac în momentul în care a trebuit să intru în showbiz, vorbind despre proiecte, apărând la televizor şi spunând : uite joc în cutare serial. Apoi să fiu invitat în tot felul de emisiuni , deplasări prin ţară etc. Atunci am simţit că fac televiziune! Deşi îmi pare rău că nu am putut face teatru în aceşti ani, nu cred că aş schimba lucrurile dacă aş da timpul înapoi. Felul în care sunt acum se datorează în proporţie de 80% televiziunii, care m-a bucurat şi m-a împlit tot timpul. De multe ori am vrut să renunţ şi mereu apărea câte ceva care mă trăgea înapoi. Probabil că soarta m-a dus către televiziune. Eu am peste 1000 de episoade în care am jucat în 7 ani. Asta, împreună cu rolurile de prezentator tv la unele emisiuni, şi participarea, din poziţia de concurent la altele, m-au făcut omul care sunt astăzi.

Dar a mai făcut ceva televiziunea : m-a pregătit şi m-a resuscitat de multe ori. În televiziune ori te ţii cu dinţii, ori pici. Şi am avut nişte căderi care m-au făcut să dau la scenaristică, mai ales când am văzut că nu mă mulţumeşte doar postura de actor şi că vreau mai mult. Aşa că am făcut un master în regie de film şi altul în scenaristică. Pe cel de-al doilea nu l-am terminat deoarece, pentru dizertaţie, ni s-a cerut să scriem un scenariu de lung metraj. Şi eu am zis : păi, dacă eu scriu aşa ceva, nu vreau notă, vreau să-l depun la concurs şi să încerc să fac filmul, nu să pierd drepturile de autor. Şi n-am mai dat dizertaţia.

Care este linia peste care nu ai trece?

O. Strunilă : – Este o întrebare grea şi interesantă. În 15 ani am tot dat interviuri şi, deseori, întrebările se repetă dar nu mi-a mai pus nimeni această întrebare. Cred că nu aş face compromisuri la nivel de meserie, adică să o fac altfel decât am învăţat la şcoală. Şi mi s-a propus de câteva ori să joc, în nişte seriale, roluri care presupuneau multă scălâmbăială. Nu o să spun numele serialelor dar, la vremea respectivă, erau de success. Erau şi bani destul de mulţi la mijloc, iar eu nu stăteam foarte bine financiar şi nici nu eram angajat într-un proiect. Dar, am refuzat să joc pentru că mi s-a părut un nivel foarte jos. În serialele în care am jucat, am făcut-o cum am învăţat la şcoală, iar cei cu care am lucrat cunoşteau bine meseria de actor şi nu mi-au cerut să fac altceva. Când spun scălâmbăială, mă refer la faptul că trebuia să te prosteşti ca să râdă lumea, iar proiectul era făcut pe acest stil de la nivel de scenariu, regie şi producţie.

Deci, nu aş trece peste ceea ce înseamnă spiritul actoriei.

Mulţi tineri se visează prezentatori tv. Cum a fost asta pentru tine?

O. Strunilă – Meseria de prezentator este diferită. Eu acum, în televiziune, îmi doresc mai mult calitatea de regizor, scenarist sau actor şi mai puţin pe cea de prezentator. Asta pentru că nu prea face parte din meseria pe care am învăţat-o la şcoală. Nu vreau să fiu înţeles greşit : mi-a plăcut când am fost moderator şi am avut parte de experienţe frumoase. Mai mult, am avut ocazia să lucrez cu nişte oameni care făcuseră televiziune sub toate formele şi care au lucrat cu celebritaţi precum Fidel Castro sau Maradona. O să-ţi dau poze că am făcut cu toţi(râde).  Interesant este că ei mă comparau cu prezentatori din alte ţări despre care spuneau că sunt  fiţoşi sau chiar nemernici, iar eu sunt foarte de treabă.

Când eşti într-un proiect, care nu este al tău, respecţi cu sfinţenie scenariul sau încerci să schimbi ce nu-ţi place?

O. Strunilă : – Încerc să respect cu sfinţenie scenariul şi indicaţiile regizorului fără să-mi dau cu părerea şi ţin mult la disciplina asta. Pentru că şi eu la rândul meu sunt regizor şi nu este normal să vină cineva să-ţi spună că nu i se pare lui nu ştiu cum. Dar cine eşti tu de le ştii pe toate? De unde ştii tu cum a gândit regizorul? Şi dacă deja ai acceptat să joci în proiectul respectiv, după ce ai pus semnătura, trebuie să respecţi ce ţi se cere. Vrei să faci altfel? Câştigă-ţi dreptul de a regiza şi fă cum vrei tu ca regizor.

Ai avut vreodată probleme cu cineva din televiziune într-un proiect? Cum ai gestionat situaţia?

O. Strunilă : – Da, am avut probleme. În anumite proiecte am lucrat cu oameni care nu erau actori profesionişti şi luau meseria asta în joacă. Asta m-a enervat şi, la un moment dat, m-am certat cu cineva chiar pe platou, dar nu vreau să-i dau numele persoanei. Am răbufnit şi i-am spus că meseria asta nu se face aşa de uşor cum crede. Ne-am certat şi ne-am împăcat după două-trei zile, pentru că nu poţi să rămâi certat într-un proiect în care te vezi zilnic, stai în aceaşi rulotă şi mănânci împreună. Dar, au existat şi situaţii în care colegi de-ai mei au stat certaţi şi două-trei luni.

Dacă nu ai fi reuşit cu ceea ce faci acum, ce altceva crezi că ai fi făcut?

O. Strunilă : – M-a tentat cariera de avocat. Nu ştiu cum este sistemul de la noi cu avocaţii, n-am fost în viaţa mea la un proces şi sper să nu ajung(râde), dar mi-ar fi plăcut să fiu un avocat ca cei din filmele americane. Drept dovadă am scris cinci piese de teatru, iar în două dintre ele joc rol de avocat. Cred că dacă eram avocat aş fi avut “papagal” pentru asta (râde).

Se vorbeşte tot mai des despre introducerea roboţilor în toate domeniile. Cum crezi că va afecta asta domeniul tv?

O. Strunilă: – M-am mai gândit la asta. Cred că o să dispară toate meseriile, mai puţin cele de creaţie, cum ar fi scenaristica, regia sau actoria. Meseria de actor este interesantă datorită greşelilor, ori un robot nu poate face greşeli, sau cel puţin nu ca un om. Cred că oamenii se uită la un film tocmai pentru a vedea stângăciile, naturaleţea sau lipsa ei. Un personaj se creează cu greşelile la care este supus omul. El pare perfect din exterior, dar nu este aşa. De exemplu, un actor a greşit la repetiţie şi i se pare că acea greşeală poate fi exploatată în evoluţia rolului în sens pozitiv. Şi asta a schimbat cumva personajul. Exact asta nu va putea face robotul, care va executa doar roluri perfecte, programate. Şi vi-i închipuiţi pe Hamlet în teatru,sau Jim Carey în televiziune  jucaţi perfect?!

“În televiziune dacă nu eşti bun, eşti dat afară imediat….Nici nu te suna, afli de la altcineva că nu se mai face acel proiect”

Ce sfaturi ai pentru cineva care vrea să facă televiziune?

O. Strunilă:– Cine vrea să facă televiziune nu trebuie să plece la drum cu acest gând. Sună prea general şi o să-şi piardă mult timp pe drum. Părerea mea este că ar trebui să facă o meserie colaterală, o specializare mai exact. Adică, dacă ştie să cânte, să scrie sau să fie actor, să o facă foarte bine şi, o dată cu reuşita pe ramura respectivă, să se gândească să facă televiziune. Înainte mai existau şcoli care te formau ca prezentator tv sau mai ştiu eu ce, dar acum nu am mai auzit să existe. Şi, oricum, câţi prezentatori tv poate avea o ţară?!

Eu cred că nu poţi să zici: Gata, vreau să fac televiziune! Şi cum începi? Unde te duci? Ce faci? Baţi la poartă la o televiziune, trimiţi un email? Nu, cel mai bine este să te specializezi pe ce anume ai vrea să faci în televiziune.

La ce ar trebui să se aştepte cei care intră în acest domeniu?

O. Strunilă:– Să se aştepte la cruzime. În televiziune, dacă nu eşti bun, eşti dat afară imediat. În teatru de stat, de exemplu, eşti angajat pe viaţă şi nu vine nimeni să zică “nu ai jucat de calitate un rol sau nu eşti talentat, te dau afară”. Eşti concediat doar dacă dai foc la teatru, vii mereu beat, oricum ceva grav. În televiziune, eşti dat afară a doua zi după ce au scăzut ratingurile. Nici nu te sună, afli de la altcineva că nu se mai face acel proiect. Sau suni tu: “Bună ziua! Se mai face proiectul? Aaaa, nu ştiu. Nu!”

Cât de mult subiectivism există în alegerea cuiva pentru un proiect tv? Sau altfel spus, cum se fac alegerile?

O. Strunilă:–  În cazul meu, proiectele s-au făcut aşa: am dat probă şi m-au plăcut sau nu m-au plăcut oamenii care făceau proiectul. Şi oamenii aceştia nu erau puţini, erau profesionişti şi trebuia să îi conving pe rând. De exemplu, când am fost prezentator al unei emisiuni, întai l-am convins pe producătorul de proiect, care apoi m-a propus şefilor lui. Aceştia puteau să nu mă accepte dar, probabil, producătorul i-a convins că mă potrivesc cu rolul respectiv. Se întâmplă, uneori, să câştige notorietatea în faţa calitaţii. Adică, sunt oameni care dau probe bune, dar nu sunt luaţi pentru că nu-i cunoaşte nimeni. Dar se poate întâmpla şi invers, cum a fost, în cazul meu, când am luat castingul pentru rolul “Steven Killeru’ “, în prima telenovelă în care am jucat. Cred că am fost foarte bun la proba pe care am dat-o, dar m-am şi potrivit foarte bine cu personajul respectiv. Nu aveam pile, relaţii şi nu eram cunoscut. Este adevărat că era un rol secundar, iar rolurile principale le-au primit oameni foarte cunoscuţi, dar aşa era proiectul.

Dar, cred că şi în prezent se poate întâmpla ca cineva total necunoscut,chiar amator, dar talentat, să ajungă în televiziune. Eu am cunoscut de curând la un festival pentru amatori nişte tineri extraordinar de buni, care nu au făcut o zi de şcoală(n.r. de specialitate), şi m-au uimit.

Ce proiecte ai acum?

O. Strunilă: – În ultima perioadă am făcut mai mult teatru şi, de exemplu, întreg anul trecut mi-am câştigat existenţa din asta. Am scris până acum cinci piese de teatru în care joc alături de actori cunoscuţi. Piesele mele, chiar dacă au multe scene comice, au o structură dramatică.

Avantajul unui spectacol de teatru este că poate fi jucat de mai multe ori şi în mai multe locuri. În ţară, sunt oraşe unde oamenii au nevoie de spectacole şi vin să vadă piese de teatru. Uneori, chiar nu au altă distracţie în localităţile lor. Vestea bună este că multe săli de teatru au fost renovate şi se poate juca în condiţii foarte bune.

Acum pregătesc intens premiera ultimei piese “Bărbaţii la 40 de ani, femeile la 43”, care va fi la Galaţi, pe 24 februarie. Puteţi afla mai multe despre spectacolele mele intrând pe site-ul “www.rotarientertainment.ro”

Dacă ţi-a placut interviul dă-ne like & share şi…

Nu rata interviul de săptămâna viitoare din rubrica : “SFATURI GRATUITE DESPRE LUMEA TELEVIZIUNII” !