INTERVIU Irina Mohora, o mireasă relaxată care a plănuit luna de miere în Sicilia
– Irina, te pregăteşti de nuntă. La sfârşitul lunii august vei îmbrăca rochia de mireasă. Cum e? Ai emoţii? Cum stai cu pregătirile?
Cuvântul de ordine este zen. Poate părea ciudat pentru o viitoare mireasă, dar nu sunt deloc stresată, ci foarte, foarte relaxată. Mă ocup de toate detaliile nunţii, dar cu mult calm şi bucurie şi aproape totul este gata.
Îmi doresc să iasă frumos, iar pentru a mă asigura că aşa va fi am ales să lucrez cu cei mai buni profesionişti din acest domeniu, mai exact Bon Mariage se va ocupa de toată organizarea nunţii, iar Alin Caraman a venit cu câteva idei tare drăguţe pe lângă ceea ce îmi doream aşa că abia aştept să văd rezultatul final.
– E o nuntă mare? Ai mulţi invitaţi?
Va fi o zi în care aproape toţi oamenii care ne iubesc şi pe care îi iubim vor fi în acelaşi loc, alături de noi aşa că emoţiile nu vor lipsi într-o zi încărcată de atâta energie pozitivă, armonie şi veselie, o zi în care vom sărbători iubirea, în toate formele ei. Din punctul meu de vedere, nunta nu este despre ce mâncare va fi servită sau despre ce aranjamente florale vor fi pe mese, ci despre oameni… ei înfrumuseţează locul. Vara mea se va încheia cu o nuntă pe pontonul unui lac. De fapt, îmi doresc că nunta să fie un party la care oamenii să fie extrem de relaxaţi şi să danseze până la răsăritul soarelui.
Foto: Facebook
– Naşii sunt cunoscuţi?
Naşii nu sunt persoane cunoscute. Robert şi Aida formează deja o familie tânără şi frumoasă şi ne bucurăm că ne vor fi părinţi spirituali.
– Ce designer îţi face rochia de mireasă? De unde ai comandat-o?
Apropo de oameni dragi mie şi buni profesionişti, rochia de mireasă va fi creată de designerul Ellida Toma. Încă nu este gata, însă nu am nicio grijă pentru că pe lângă faptul că Ellida este foarte talentată, avem aceleaşi gusturi şi suntem pe aceeaşi lungime de undă, drept urmare am avut încredere totală în ea să îmi comande dantela pentru rochie, fără ca eu să o văd, iar alegerea a fost perfectă.
Să nu credeţi acum că dezinteresul meu a fost total, însă prima dată când am fost să aleg dantela cu Ellida am aflat că exact cea care îmi plăcea nu mai era pe stoc. A doua oară am dat comandă în Franţa şi după două săptămâni mi-au spus că va fi gata abia în luna octombrie, nunta fiind în august. Într-un final, a treia oară când am ales, cei din Franţa mi-au spus că nu au decât jumătate din cantitate şi cealaltă jumătate urma să fie gata peste 5 luni de zile, deoarece trebuia trimisă în India să i se coase nu ştiu ce fir… aşa că a patra oară nu m-am mai dus deloc. Am lăsat-o pe ea şi bine am făcut!
– Ce destinaţie aţi ales pentru luna de miere? Plecaţi imediat după nuntă?
După ce am stabilit data nunţii, primul lucru pe care l-am făcut şi de care m-am ocupat a fost luna de miere. Nu m-a interesat ce rochie voi purta sau din ce flori va fi făcut buchetul, ci unde ne vom petrece vacanţa. Sunt pasionată de călătorii şi îmi place să descopăr locuri noi, oameni, poveşti şi obiceuri. După ce m-am documentat un pic, am cumpărat biletele de avion şi am ales un hotel special. Destinaţia va fi Sicilia. Vom petrece câteva zile în Taormina, unde ne vom odihni, iar după aceea vom explora insula şi la întoarcere vom face o scurtă oprire şi la Roma.
– Eşti o mireasă superstiţioasă? Vei respecta la nuntă toate tradiţiile? Se va fura mireasa, la nunta ta?
Aşa cum îţi spuneam la început, sunt foarte relaxată şi în ziua nunţii nu voi ţine cont de nicio superstiţie sau tradiţie. Nu cred în ele şi nici nu îmi doresc să fiu furată, însă prietenii încearcă să mă facă să mă răzgândesc…
Foto: Facebook
– Cine se ocupă de programul artistic?
Din punctul meu de vedere, cel mai important ingredient, şi poate singurul care contează cu adevărat, pentru o petrecere reuşită este muzica. Aici pot spune că a durat mai mult până am ales trupa pentru că ne-am dorit să fie muzica live toată noaptea şi în final am ales trupa Friends, iar partea de început, întâmpinarea invitaţiilor, se va face pe acordurile unui saxofon.
– Cine a ales verighetele, tu sau soţul tău? Cum arată?
Mi-am dorit ca toate alegerile şi deciziile legate de nuntă să le iau împreună cu soţul meu şi să ţin cont şi de preferinţele lui, aşa cum şi el e atent la tot ce îmi doresc. Avem aceleaşi gusturi, aşa că problema verighetelor nu ne-a dat mari bătăi de cap. Ştiam că vreau să fie din aur alb şi neapărat să fie identice. Oscilam între două modele destul de asemănătoare, însă, într-un final, el a ales şi mă bucur că am ţinut cont de preferinţa lui, pentru că acum modelul pe care eu îl vroiam iniţial nu îmi mai place atât de mult… Aşa suntem noi femeile!
– Vă doriţi copii repede, după nuntă, sau vreţi să vă bucuraţi în doi de primii ani de căsnicie?
Ne dorim şi copii, dar ne-am dat un deadline, însă cu siguranţă nu vom aştepta încă 9 ani!
– Cum v-aţi cunoscut, tu şi soţul tău? De cât timp sunteţi împreună?
Anul acesta, pe 6 mai, exact în ziua în care relaţia noastră a împlinit 9 ani, ne-am căsătorit civil. Ne-am cunoscut în urmă cu 13 ani. Eu eram la liceu, iar el mă considera o fetiţă drăguţă, timidă şi nu prea îmi dădea atenţie. După patru ani ne-am revăzut şi de atunci suntem împreună şi cu fiecare an care a trecut am învăţat să ne iubim şi să apreciem şi mai mult relaţia noastră. Ne-am dat seama că suntem foarte norocoşi şi în continuare foarte îndrăgostiţi, unul de altul, după atâta timp. Mulţi prieteni ne întreabă care e secretul, cum am reuşit să nu ne plictisim unul de altul, timp de 9 ani, cum de încă nu a intervenit rutina, cum de încă vrem să plecăm în vacanţe lungi doar noi doi, iar atunci când ieşim în cluburi cu prietenii… dimineţile ne prind dansând doar în doi.
Foto: Arhiva personală
– Ce te-a atras cel mai mult la el şi cum te-a cucerit?
M-au atras multe lucruri la el. Este genul de bărbat care intră într-o cameră în care sunt încă 100 de bărbaţi şi se face imediat remarcat prin siguranţă şi relaxarea pe care o emană, optimismul şi simţul umorului, pe care mărturisesc că îl are mai dezvoltat decât mine. El e cu glumele în familie şi are mai multă răbdare decât mine. Eu sunt impulsivă, el e echilibrat şi reuşeşte să-mi dea sentimentul de
– Spune-mi câteva ritualuri de beauty pe care le faci mai des, acum, înainte de nuntă, pentru a fi cea mai frumoasă mireasă!
Ceea ce fac în general voi face şi înainte de nuntă, nimic special pentru acest eveniment. Fac vizite constante la o clinică pentru înlăturarea unor cicatrici, iar medicul Andreea Iftimie are grijă de aspectul pielii mele. Cred că o femeie frumoasă este o femeie cu atitudine care ştie să îşi poarte cu eleganţă naturaleţea. Un corp tonifiat, o manichiură impecabilă, un păr sănătos, să fie mereu îngrijită este mai important decât orice machiaj şi-ar face.
– Ce prezinţi acum la TVR? Revii din toamnă cu noi proiecte?
Cât depre proiecte, vara acesta se munceşte, dar nu mă plâng deloc pentru că îmi place ceea ce fac. Asociaţia Zâmbetul Îngerilor, a cărui preşedinte sunt are o activitate permanentă, 365 de zile pe an. Continuăm campania de prevenire a cerşetoriei, alături de partenerii noştri Billa, Auchan şi Carrefour. În fiecare noapte, mâncarea – care până la ora închiderii supermarket-urilor, nu s-a vândut, mâncare proaspătă şi proprie consumului care în mod normal ar fi fost aruncată şi i s-ar fi dat foc, este dusă oamenilor străzii care ne aşteptă la Gara de Nord.
Emisiunea „Lozul cel Mare” pe care o prezint, de trei ani, nu intră niciodată în vacanţă, aşa că în fiecare duminică sunt alături de telespectatori.
Tot vara acesta am început şi colaborarea cu Ştirile TVR, o colaborare şi un domeniu care mă tentau de mult timp şi mă bucur că am intrat în echipa lor.
Deja lucrez pentru toamnă la un nou proiect, care va începe la mijlocul lunii septembrie. Este o surpriză, pentru că o să mă vedeţi într-o ipostază nouă. Sunt foarte entuziasmată, mai ales că ceea ce voi face îmi place foarte tare… Pe lângă asta, mă ocup şi de organizarea nunţii aşa că am o vară plină de evenimente frumoase, atât în plan profesional, cât şi personal.
Foto: Facebook
– Care este actorul tău preferat şi de ce?
Actorul meu preferat este Jack Nicholson. Este genial cum reuşeşte să fascineze doar cu o privire!
– Dar actriţa preferată?
Îmi plac două actriţe, din două generaţii diferite: Meryl Streep şi Anne Hathaway.
– La ce anume te uiţi la TV? Ce emisiuni îţi plac?
Mă uit cu plăcere la Garantat 100%, pentru că mereu descopăr oameni frumoşi, deştepţi şi speciali şi îmi place felul simplu şi neaşteptat în care e filmată emisiunea, la Apropo TV, pentru că mă relaxează şi distrează, pentru felul scurt şi concis de comunicare a prezentatorului şi m-aş uita oricând la desenele animate făcute de Walt Disney.
Dana Popa