INTERVIU Detectivul John Pearce: „Cele mai dificile cazuri sunt cele în care e implicată apa” (“Robbie Coltrane prezintă: probe esenţiale”)

În această nouă serie exclusivă pentru CRIME + INVESTIGATION®, punctul central al fiecărui episod este traseul probelor: cum au fost descoperite indiciile, ce semnificaţie au avut ele şi cum au devenit esenţiale pentru rezolvarea cazului. Prin interviuri în premieră cu detectivii şi criminaliştii, Robbie dezvăluie uimitoarele întorsături de situaţie ale acestor cazuri adesea mai ciudate decât ficţiunea. Este un omagiu adus “artei detectivului”, care-şi foloseşte inteligenţa şi perseverenţa pentru a rezolva cazuri aparent de nerezolvat – unde la graniţa dintre succes şi eşec stau probele esenţiale.

Al treilea episod: Crimă prin poştă

În 1984, un colet cu bombă a fost trimis unei bunici în vârstă de 53 de ani care trăia într-un orăşel englez liniştit, Barbara Harrold. A murit din cauza leziunilor grave pe care le avea. Nimeni nu a înţeles de ce s-a întâmplat asta. Criminalul nu a fost în apropierea locului crimei, nici măcar nu întâlnise victima. Singura dovadă pe care o aveau detectivii era bomba; era singura legătura cu ucigaşul, dar aceasta fusese distrusă în mii de bucăţi. Investigatorii s-au confruntat cu misiunea de a pune cap la cap micile fragmente rămase ale bombei, în speranţa că acestea le vor putea da indicii.

În acest episod ne vom întâlni cu ofiţerii care au luptat cu încăpăţânare pentru a aduce în faţa justiţiei persoana care a făcut bomba, strângând dovezile pentru a le transforma într-o naraţiune coerentă.  De asemenea, aflăm ce are de spus un membru al familiei victimei care a vizitat locul crimei la scurt timp după explozie. Totodată, dezvăluim de ce a fost nevoie de 18 ani pentru a aduce suspectul în faţa justiţiei.

Probe esenţiale:

TIMBRUL

SCRISORILE

SFOARA ROZ

HÂRTIA DE AMBALAT

INFORMATORUL SECRET

John Pearce (Episodul 3), fost Detectiv Şef în cadrul Kent Police,vorbeşte, într-un interviu pentru apropotv.ro, despre cazurile deosebite, crimele greu de rezolvat la care a lucrat.

Care este istoricul dumneavoastră profesional?

John Pearce:  M-am alăturat poliţiei din Kent în 1968. Am început la fel ca toţi ceilalţi, ca poliţist, şi apoi am ajuns la serviciul de investigaţii criminale, în cele din urmă fiind implicat în activitatea de zi cu zi a acestui departament.

După aceea, am început un curs de detectiv, pe care l-am urmat timp de doi sau trei ani, la Colegiul de Poliţie din Maidstone. M-am implicat în diverse specialităţi, una dintre ele fiind, desigur, domeniul pe care telespectatorii îl vor vedea în cadrul serialului: departamentul de medicină legală al poliţiei din Kent.

Am devenit apoi inspector detectiv. Am fost întrebat dacă vreau să iau acest rol special şi l-am luat cu braţele deschise, pentru că este o parte fascinantă a activităţii poliţiei. Aşa că, am luat acest rol doar pentru aproximativ patru sau cinci ani.

Ulterior, am fost promovat ca inspector detectiv şef şi mutat pe latura de informaţii penale a activităţii de poliţie şi, în cele din urmă, m-am retras în 1998. Deci, m-am retras acum mai bine de 18 ani. De la retragerea mea din poliţie, la vârsta de 50 de ani, m-am implicat în sectorul de turism şi am fost manager de tur la o companie locală. Mai târziu, mi-am înfiinţat propria companie mică şi specializată în excursii în Germania, la câmpurile de luptă din primul război mondial, şi la câmpurile de luptă din al doilea război mondial, din Normandia. Când am terminat cu acest domeniu, am început să fac prelegeri. Una dintre prelegeri a fost despre cazul care implică bomba trimisă Barbarei Harrold la Ightham în 1984. Aceasta a fost o prezentare foarte apreciată. Am renunţat la a face aceste prelegeri în acest an şi sunt destul de fericit sa fac grădinărit şi lucruri pe care pensionarii le fac în mod normal.

Deci, pe când lucraţi în criminalistică, vă puteţi aminti de vreo crimă deosebită, care a fost foarte provocatoare sau greu de rezolvat? Ce fel de lucruri ar face locul unei crime mai provocatoare?

John Pearce:   Cele mai dificile cazuri sunt mereu cele în care e implicată apa. Kent are o linie de coastă foarte lungă, iar decesele pe plajă sunt întotdeauna o mare provocare, în cazul în care există maree. Ştii deja, înainte de a ajunge acolo, dacă nu eşti foarte, foarte norocos, că o mulţime dintre dovezi vor fi luate de apă. Aşa că, oriunde există apă, în cazul în care corpurile sunt în lacuri sau râuri sau curenţi, este o adevărată provocare.

Credeţi că omniprezenţa dramelor de televiziune şi a filmelor bazate pe activitatea poliţiei a provocat concepţii greşite în rândul publicului despre ce înseamnă munca în domeniul criminalistic?

John Pearce: Cred că au existat unele documentare bune cu privire la munca de criminalistică. Unele dintre producţiile de peste Atlantic pe care le vedem sunt, de fapt, programe foarte bune. Ceea ce este întotdeauna destul de semnificativ este viteza cu care rezultatele sunt obţinute într-o emisiune TV. Experienţa noastră nu a fost aşa şi nu sunt sigur dacă este aşa chiar şi astăzi. Dar, desigur, un serial de televiziune, este proiectat pentru divertisment, dar si pentru a fi educativ. De exemplu, identificarea amprentelor digitale în aproximativ trei minute nu este genul de experienţă pe care am avut-o în anii ’80 şi ’90. Ştiu că tehnologia a avansat de atunci, şi nu m-ar surprinde dacă, mergând înapoi la ceea ce am spus, unele rezultate care sunt obţinute acum pentru ofiţerii din ziua de astăzi sunt foarte rapide.

Aşa că, realizările tehnologice pot face lucrurile un pic mai uşoare sau pot face lucrurile să meargă un pic mai repede.

John Pearce: Oh, da, şi nu doar tehnologia, ci şi colectarea probelor ştiinţifice. Cea mai importantă este chiar proba de ADN.

Când lucram la sediul din Maidstone, în unitatea de criminalistică, AND-ul era în faza incipientă. Atunci când a fost introdus în activitatea noastră, un rezultat ar fi durat de la 7 la 14 zile. În zilele noastre, ştiu că viaţa este mult mai bună, iar rezultatele şi echipamentul care este folosit sunt foarte rapide. Ce n-aş fi dat pentru acest tip de oportunitate în anii ’80.

Aşa că, în mod evident, cazul la care ne uităm este crima Barbarei Harrold. Ce-ai fi spus că a fost probă esenţială în acest caz, care a permis soluţionarea?

John Pearce:  Eu pot vorbi doar despre probele medico-legale care au fost găsite. Momentul Evrika, aşa cum l-am numit eu, a fost descoperirea unei părţi din materialul în care a fost ambalată bomba. Era o bucată de aţă… A fost numită sfoara roz şi a fost descoperită într-o casă în care suspectul a petrecut câteva zile în vacanţă cu rudele. Această sfoară roz s-a dovedit a fi, de fapt, lână macramé şi, când ni s-a spus că articolul este identic cu cel de la locul crimei, după examinare, am ştiut că acela era cel mai mare moment. Aşa cum am spus, a fost un moment Evrika în această investigaţie.

Keith Cottingham a murit în închisoare, înainte de a fi judecat pentru crimă. Este acest caz considerat închis, după ce se întâmplă aşa ceva?

John Pearce:  Da. Este. Odată ce a murit în timp ce era în arest preventiv, procesul care trebuia adoptat a fost să se ia amprentele post mortem. Şi a fost necesar ca experţii să meargă în faţa unui judecător pentru a stabili că persoana care a murit în închisoare a fost aceeaşi persoană care urma să se confrunte cu acuzaţiile de ucidere a Barbarei Harrold. Odată ce acest lucru a fost făcut, acesta a fost sfârşitul cazului.

Au existat şi alte cazuri la care aţi lucrat care au fost la fel de cunoscute, poate, dar au fost la fel de complicate în modul în care au fost investigate?

John Pearce:  Am fost implicat în multe cazuri, dar cred că uciderea Barbarei Harrold a fost punctul culminant al carierei mele. Este şi cazul pe care mi-l amintesc cel mai clar.

Au existat şi alte crime în Kent, fireşte, în care nu am fost implicat. Cel care îmi vine în minte este bombardarea barăcilor Royal Marine din Deal, în 1989, atunci când Armata Republicană Irlandeză a fost considerată responsabilă pentru moartea unui număr de membri ai orchestrei Royal marine. Dar acela a fost un caz în care a fost implicată Poliţia Metropolitană chiar dacă a fost in Kent. Aşa că, eu nu pot pretinde nicio cunoaştere a acelui caz.