INTERVIU Charles Esten, din serialul Nashville: Oraşul muzicii: „Ca actor, eşti rupt în bucăţi”

De: Nicoleta Nicolae / 14.03.2016, 13:05
INTERVIU Charles Esten, din serialul Nashville: Oraşul muzicii: „Ca actor, eşti rupt în bucăţi”
Actorul american Charles Esten apare, în serialul Nashville: Oraşul muzicii, care poate fi urmărit la DIVA în fiecare luni, de la ora 21:00, în rolul lui Deacon Claybourne.

Serialul de succes Nashville: Oraşul muzicii ne introduce în lumea captivantă a muzicii country, plină de putere, talent, sex, dragoste, dezamăgiri şi iertare.

Deacon Clayburne este liderul unei formaţii country, care visează la marea lui iubire neîmpărtăşită şi cântă mereu despre asta.

 

Născut în Pittsburgh (Pennsylvania), Charles „Chip” Esten a crescut în Alexandria (Virginia) şi a urmat Liceul T.C. Williams (celebru graţie filmului „Titanii”). Apoi a urmat cursuri la The College of William and Mary, din Williamsburg, absolvind cu o diplomă în Ecomonie. Acolo şi-a cunoscut viitoarea soţie, Patty. Esten a apărut de multe ori pe micul ecran, în seriale ca „Big Love”, „Iluminata Amy”, „The Office” şi „Spitalul de urgenţă”. A fost tatăl din „Jessie” (serial Disney Channel) şi un klingonian în „Star Trek: The Next Generation”, secretar în „Murphy Brown” şi logodnicul lui Kelly Bundy în ultimul episod din „Familia Bundy”. Pe marele ecran, a apărut în „Swing Vote”, „Thirteen Days”, „61*” şi „The Postman”. Esten şi soţia lui au două fiice şi un fiu.

 

– Ce ne poţi spune despre Deacon Claybourne, personajul tău din „Nashville”?

Charles Esten: Deacon Claybourne a devenit un nume în Nashville alături de Rayna James – personajul lui Connie. Acum 20 şi ceva de ani, cântam amândoi la Cafeneaua Bluebird, eram foarte îndrăgostiţi, eram un cuplu care încerca să devină celebru. Şi apoi am devenit: ea s-a putut descurca cu celebritatea, cu turneele, cu toate astea, dar Deacon nu putut. Deacon s-a apucat de băut şi a căpătat şi alte dependenţe care le-au stricat relaţia. Iar Rayna a fost îndeajuns de deşteaptă să-şi dea seama că Deacon are nevoie de ajutor, dar după ce a fost ajutat şi şi-a revenit, când s-a întors la ea, era deja a altuia. Dar fac în continuare echipă pe scenă şi aici se complică lucrurile, pentru că muzica îi apropie foarte mult. Deci relaţia lor e mereu discutabilă. Cred că eu cânt în continuare la chitară pentru ea şi ţin în continuare la ea. Vom vedea ce se întâmplă.

 

– Ce îţi place cel mai mult la Deacon?

Deacon va fi un personaj foarte distractiv de jucat, pentru că, pe de o parte, Callie Khouri scrie nişte scene pline de emoţie şi grele. Ca actor, eşti rupt în bucăţi. Ca orice melodie country bună, te rupe în bucăţi. Deci, ca actor, trec prin asta la fel cum Deacon trece prin asta. Şi partea asta actoricească o să-mi placă mult. Pe de altă parte, cântăm melodii incredibilie, în studio, alături de muzicieni autentici din Nashville. Melodiile din serial sunt scrise de cei mai buni compozitori.

 

– Ce va simţi publicul vizavi de muzica din „Nashville: Oraşul muzicii”?

Cred că oamenii se vor emoţiona atunci când vor auzi muzica din serialul „Nashville: Oraşul muzicii”, pentru că avem melodii pline de emoţie, echipa alege melodii incredibile, unele dintre ele sunt cântate minunat şi se îmbină perfect cu scenele din poveste. Când ai un personaj care suferă, care are probleme, te trezeşti că începe să cânte fix melodia potrivită. Şi cred că nu poţi scrie chiar fiecare cuvânt pe care vrei să-l spui într-o scenă, pentru că devii melodramatic, dar într-o melodie te poţi îngropa simbolic sau prin note, deci după ce duci scena cât de departe poţi, e momentul perfect să începi să cânţi. Unele dintre melodiile astea se potrivesc perfect şi duc publicul la următorul nivel, îi zdrobesc şi mai mult inima sau îl înalţă şi mai mult.

 

– De ce e Nashville cel mai bun loc pentru a spune povestea asta?

Dacă vrei să spui o poveste ca asta, cu piesele, muzica şi dramatismul de aici, Nashville e un loc foarte, foarte bun, pentru că este locul unde se adună o mulţime de genuri muzicale, proabil pentru că e plasat în centrul ţării şi aici vin oameni din Texas, din nord, din sud, toţi se adună şi fac muzică laolaltă. Şi cred că la fel se întâmplă cu oamenii aici, Nashville e un mic oraş mare, în care ai sentimentul acela bucolic de pace şi frumuseţe pastorală, dar e şi un oraş în permanentă mişcare, unde poţi ajunge în vârful show business-ului. Deci ai parte de ambele părţi ale medaliei, aşa că nu ştiu ce poveste nu ai putea scrie aici, din punct de vedere al subiectului. Scenariul se poate îndrepta în orice direcţie.

Urmăriţi sezonul 1 al serialului Nashville: Oraşul muzicii, în premieră exclusiv la DIVA, lunea, de la ora 21:00. În fiecare luni sunt difuzate câte două episoade.