Pompierii salvatori din Bucuresti au fost chemati de urgenta pentru a salva o batrana ranita si imobilizata in apartament, astazi (15 mai) in jurul orei 12.
 Detasamentul Special de Salvatori al ISU Bucuresti, in frunte cu locotenentul Brehnea Nicolae, au intervenit pentru a salva batrana care s-a accidentat in propria casa situata pe strada Ion Campineanu din Bucuresti.
Interventia a fost un real succes in ciuda faptului sa eroii actiunii s-au lovit de imensa nepasare a locatarilor care nu au avut nici cea mai mica intentie de a da informatii despre iesirea spre acoperisul edificiului, precum si despre rude sau apropiati ai pensionarei.
Modul in care pompierii au patruns in apartament a fost complet diferit, majoritatea membrilor detasamentelor speciale de interventie actioneaza prin spargerea usii.
Cu toate ca apartamentul batranei era situat la nivelul 8 al blocului, pompierii au decis sa patrunda in apartamentul batranei pe la nivelul superior. De acolo, atarnat de o coarda la zeci de metri de asfalt, unul dintre pompieri a reusit sa se strecoare in casa printr-un geam ingust al baii apartamentului. Cu toate ca impedimentele nu au fost de neglijat, toata operatiunea de salvare nu a durat mai mult de 20 de minute, iar datorita promtitudinii detasamentului special al ISU, batrana a fost salvata si transportata de urgenta la spitalul Elias din Capitala.
Intra pe album pentru a vedea imagini de la fata locului.