Interdicție la semnul de întrebare
Nu vreau sa susțin acum ca NATO „îmi pute”, nici ca România ar fi facut mai bine sa stea în banca ei și sa nu intre în Alianța. Numai ca, având înca amintirea congreselor PCR destul de limpede, aceasta unanimitate a votului parlamentar recunosc ca ma sperie.
În afara de stilul voturilor peceriste, îmi mai atrage atenția și exemplul Poloniei. Polonia este o țara mare și plina de probleme, dar care se va integra în luna mai, anul acesta, în Uniunea Europeana. Deși este o țara fosta comunista și trage înca ponoasele reflexelor de gândire și comportament ale aceleiași „epoci de aur” ca și noi, Polonia se dovedește o nuca foarte tare în negocierile de aderare cu Uniunea Europeana. Polonia și-a aparat cu dinții interesele interne -a fost singurul stat dintre viitorii membri ai U.E. care s-a pronunțat pe fața împotriva proiectului Constituției Europene, motivând ca marile puteri ale Europei vor avea o influența politica sporita. Polonia a negociat și continua sa negocieze la sânge fiecare particica din aquis-ul comunitar, și refuza cu încapațânare poziția de drepți, atât de familiara Guvernului român, în fața reprezentanților Uniunii. Iata deci ca pentru polonezi prioritara este rezolvarea problemelor interne, și nu aruncatul de praf în ochii UE pentru a obține integrarea indiferent de prețul platit.
Revenind la votul Parlamentului de joia trecuta, nu am putut sa nu remarc stilul „de haita” al politicienilor români. Nici un lup nu a ieșit din rând, suntem uniți în cuget și-n simțiri, gândim la fel, planificam la fel, votam la fel. 456 de oameni, aceeași strategie. Nici macar un politician nu și-a pus problema, dau doua exemple la întâmplare, daca aderarea la NATO nu va ridica tensiunile dintre România și Uniunea Europeana, sau daca banii ce vor trebui cheltuiți pentru modernizarea dotarilor armatei nu ar trebui investiți cu prioritate în altceva.
Nu vreau sa spun ca rezultatul votului a fost o greșeala. Probabil ca NATO este un pas obligatoriu pentru emanciparea României, și la fel de probabil este ca investițiile facute acum cu modernizarea armatei se vor amortiza rapid în viitor.
Periculoasa mi se pare însa lipsa acelui gram de îndoiala, sanatos în luarea oricarei decizii. Nici un vot împotriva, nici macar o abținere, face ca imaginea acestui vot sa devina un fel de clopot al lui Gauss alungit pe orizontala, la fel ca în rezultatele dubioase ale examenelor de rezidențiat când mai toți candidații luau note mari pentru ca știau dinainte raspunsurile corecte.
Lecțiile predate de partidul de guvernamânt de-a lungul acestui mandat, și mai ales la referendumul din toamna trecuta, se pare ca au fost bine învațate. Declarațiile lui Iliescu de atunci îi transformau pe cei care au tratat Constituția cu refuz în niște dușmani ai poporului, tradatori de neam și patrie, oameni fara conștiința și fara „viziune europeana”. Dreptul la alegere era anulat, la fel și posibilitatea de a analiza, de a cântari. Nu exista decât un singur vot corect, orice alta varianta fiind „neromâneasca”. Acest gen de atitudine s-a transpus firesc, acum, în votul pentru aderarea la NATO.
Este un vot care creaza o imagine extremista clasei politice românești. Când toți parlamentarii, dar absolut toți, au aceeași parere, indiferent ca problema în cauza se numește NATO sau altcumva, ma apuca teama.
Nu cumva ne conduce o armata de kamikaze?, ma întreb. Politicieni-soldați care merg la serviciu cu zâmbetul pe buze, dar cu creierul spalat, ras și frezat, așezat frumos în geanta diplomat. O armata în costume scumpe, care gândește la ordin și care are interdicție la semnul de întrebare.
Mihai Musatoiu, mihaim@apropo.ro