Inter paraseste Liga, iar Mancini echipa
Eliminarea din optimile de finala ale Ligii Campionilor s-a lasat cu victime la Internazionale Milano. Roberto Mancini a anuntat ca va parasi formatia milaneza la finalul actualului sezon.
"Urmatoarele doua luni si jumatate vor fi ultimele la Inter. Le-am spus asta jucatorilor si era normal sa o afle toata lumea. Aceasta decizie era luata de ceva timp si nu a depins de infrangerea din acest meci. I-am transmis decizia mea si presedintelui (n.r. – Massimo Moratti). Nu am avut nicio problema cu Moratti. Inter Milano a dovedit ca este unul dintre cele mai mari cluburi. In acest moment trebuie sa ne concentram pe campionat, ultimul obiectiv pe care il putem indeplini", a spus Mancini.
In ceea priveste partida de aseara, chiar daca Inter a condus ostilitatile, avand o serie de ocazii mari, ratate pe rand de Cruz si Ibrahimovic, Liverpool s-a impus si pe "Giuseppe Meazza", prin golul marcat de Fernando Torres în minutul 63. Astfel, Liverpool s-a calificat in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, cu scorul general de 3-0, in tur "cormoranii" castigand pe "Anfield Road" cu 2-0.
Chiar daca revenea dupa o accidentare la umar, capitanul Romaniei, Cristian Chivu, a jucat pe intreaga durata a partidei.