Intalnire Chivu – Pavel

Apropo.ro / 20.02.2002, 09:10
Intalnire Chivu - Pavel
Capitanul lui Ajax si numarul 26 în clasamentul ATP pe acest an s-au vazut pentru prima oara la deschiderea turneului de tenis organizat de ABN Amro Dupa ce a vizitat Muzeul "Van Gogh", testîndu-si chiar calitatile de pictor, Cristi Chivu a trecut la tenis. Împreuna cu alti coechipieri, dar

Capitanul lui Ajax si numarul 26 în clasamentul ATP pe acest an s-au vazut pentru prima oara la deschiderea turneului de tenis organizat de ABN Amro

Dupa ce a vizitat Muzeul „Van Gogh”, testîndu-si chiar calitatile de pictor, Cristi Chivu a trecut la tenis. Împreuna cu alti coechipieri, dar si cu antrenorul Ronald Koeman, capitanul lui Ajax a fost invitat de ABN Amro sa deschida cel mai important turneu al Olandei, organizat la Rotterdam de principalul sponsor al „lancierilor”.

Luni, Chivu s-a aflat în compania cîtorva dintre cei mai buni tenismani ai lumii, printre care si suedezul Thomas Johansson, cîstigatorul ultimei editii a Australian Open, disputata la Melbourne.

Nu a lipsit nici Andrei Pavel, numarul 26 ATP, care a primit din partea gazdelor un tricou cu Ajax, inscriptionat cu numele sau pe spate si avînd numarul 10, precum si o minge cu semnaturile tuturor jucatorilor.

„Chivu si Pavel s-au purtat ca doi vechi prieteni care se vedeau dupa mult timp în strainatate”, au spus ziaristii olandezi prezenti la Rotterdam. Cristi a explicat: „Ne-am întîlnit pentru prima oara si mi-a parut bine ca l-am cunoscut. As vrea sa vin sa-l vad miercuri cu Enqvist, dar nu stiu daca o sa pot, din cauza programului”.

Tot el a adaugat, cu parere de rau: „Au jucat tenis si fotbal-tenis, inclusiv Andrei. Eu am stat în tribuna, ma doare putin umarul drept. M-as fi bucurat si mai mult daca as fi jucat, îmi place mult tenisul”.

Sursa: www.prosport.ro