În prima zi de honeymoon pentru Andreea şi Gabi, liniştea a domnit între cei doi, iar fiecare gest a fost făcut doar pentru a arăta bine în faţa camerelor. Când au ”obosit” să dea bine, Andreea chiar s-a oferit să dea echipei de filmare o pauză de… două ore. Tot ce a reuşit însă a fost să îl enerveze pe Gabi, care s-a arătat deranjat de copilăriile iubitei sale. ”Stresantă, ca de obicei…”, a spus acesta.
Mai mult, acesta a plusat chiar, spunând că Andreea nu este femeia la care visează, lucru care nu a părut să o deranjeze deloc pe tânăra care tocmai îşi mărturisese dragostea. Plictisul din Honeymoon-ul celor doi a fost întrerupt de Dana şi Eugenia, cele două ispite care i-au surprins pe cei doi în toiul nopţii şi i-au invitat la un date. Ceea ce nu ştia el încă, era că Eugenia este pariul ”Insulei” în ceea ce îl priveşte pe Gabi – o fată dintr-o familie înstărită, care îşi dă şansa să se îndrăgostească şi ar fi dispusă să îşi mute domiciliul de dragul partenerului. ”Eu nu am venit să îmi testez relaţia, am încredere totală în Andreea, dar vreau să mă testez pe mine, să mă întorc un om schimbat”, le-a mărturisit acesta celor două ispite care imediat după cină l-au luat pe Gabi şi l-au dus direct la Purimuntra.
Dezamăgită că îşi va face intrarea singură în mijlocul petrecerii de la Minitel, Andreea s-a consolat repede la gândul că va avea parte înainte de o ţinută pe măsură şi un machiaj sofisticat, pentru a-i impresiona pe cei prezenţi. Telespectatoare fidelă, Andreea a început să îi observe pe cei prezenţi, a remarcat flirturile dintre Andi şi Hannelore şi s-a interesat care sunt cuplurile formate. La rândul său, rămas singur, George şi-a mutat atenţia asupra noii venite şi a început să testeze terenul cu întrebări care au nimerit mai mult sau mai puţin ţinta. ”Eu o să încerc să o fac să se simtă bine şi să nu regrete nimic din ceea ce face pe Insulă”, a spus ispita.
În acest timp, Mirela pare că încearcă să se păstreze ocupată cu diverse activităţi sau jucându-se cu Mari de-a măritatul, totul pentru a evita să se gândească la anumite probleme. ”Mirela are două feţe în acest moment – cea care vrea, dar şi în momentul în care ajungi într-un anumit punct cu ea, se blochează, se închide în ea”, a explicat şi Mircea, cel care încearcă să pătrundă dincolo de masca ei de femeie puternică. Tocmai de aceea, ispita şi-a dorit să îl întâlnească şi să îl confrunte şi pe iubitul acesteia, Ionuţ Gojman. ”În momentul în care ai lângă tine o persoană pe care spui că o iubeşti, nu îi dai motive să fie geloasă”, i-a reproşat Mircea, care a reuşit să afle astfel motivul blocajului Mirelei: Ionuţ a făcut din ea o femeie care are impresia că nu poate mai mult sau mai bun decât bărbatul perfect pe care îl are lângă ea.
Aşadar, cea mai puternică dintre fetele de la Minitel este cea mai speriată de ideea de a rămâne fără o relaţie şi, deşi considerată cea mai puternică, Mirela este cea care se desconsideră şi care se teme de un nou eşec, dar şi de reacţia pe care ar putea-o avea Mircea dacă ar afla adevărul despre trecutul său.
O nouă alarmă le-a adus fetelor veşti deloc plăcute de la Purimuntra, dar şi un Bonfire pentru toate fetele, mai puţin Mari, cea care nu mai are un partener oficial. ”Sunteţi cel mai dezbinat grup de fete pe care l-am văzut aici, n-am găsit nici o urmă de prietenie între voi, doar convenienţă”, a început prin a le spune Radu, gazda emisiunii.
Cati este din nou cea care refuză să dea importanţă vorbelor lui Răzvan şi a imaginilor în care acesta apare alături de ispite, considerând că este trist mai degrabă de dorul ei, decât de faptul că acesta nu are parte pe ”Insulă” de ceea ce şi-ar dori el. Pusă în faţa unor noi probe, în care Răzvan discută despre detalii extrem de intime,
Cati se arată revoltată, însă mai degrabă ruşinată pentru el şi îşi cere scuze în numele lui. ”Mă gândesc că sunt de vină camerele, că are o scuză. Fetele acelea pot ispite pe oricine, nu ar rezista nimeni de acolo”, spune în cele din urmă Cati, în timp ce restul fetelor urmăreau totul consternate.
Mirela a primit la rândul său noi probe care să o ajute să afle motivul adevărat pentru care iubitul său a insistat să vină la ”Insula Iubirii” în ciuda faptului că ea nu a vrut – dorinţa de celebritate şi de a apărea în presa mondenă. ”Sunt dezamăgită şi mă simt foarte folosită. Să rămână cu ziarele dacă asta îl face fericit… O să fie o vedetă de o vară…”, a spus cu amărăciune Mirela.
În loc de un duş rece, Ionuţ Gojman a privit întâlnirea cu Mircea ca încă un motiv care să îi hrănească orgoliul, considerându-se egal cu acesta. ”A mea interacţionează foarte bine cu cel mai tare bărbat de acolo! E identic cu mine, mă regăsesc maximum în postura lui. Poţi să discuţi cu el orice, e super tare, are ce modele vrea el”, le povesteşte Gojman băieţilor de la Purimuntra fără să îşi dea seama că îşi jigneşte iubita.
Hannelore, cea care nu ştie că a încălcat un pact al tăcerii în momentul în care, neoficial, a vorbit despre momentul în care Bogdan a înşelat-o şi i-a cerut să îi mai dea o ultimă şansă, a primit şi ea declaraţii în care detaliile fac diferenţa. După şapte zile de interacţiune cu ispita care şi-a schimbat complet strategia, Bogdan a ajuns chiar să aibă numai cuvinte de laudă despre ea: ”Chiar îmi pare rău de Maria, mi-am schimbat complet părerea despre ea! E business class!”, a spus acesta, pentru ca mai apoi să adauge: ”Dacă simt să fac ceva, nu am nicio reţinere”.
La vederea imaginilor şi aflând că Bogdan are chiar şi un plan de rezervă în cazul în care îşi dă seama că a trăit în minciună în ultimii şapte ani, pentru prima dată, Hanne recunoaşte că în sufletul său este ”dezastru”! ”Nu-ţi ajunge o viaţă să cunoşti un om, eu am fost mereu sinceră cu el şi am fost sinceră mereu pe ceea ce am simţit”, a recunoscut aceasta, învinuindu-şi logodnicul că a adus-o aici pentru ca toţi cei de acasă şi copii de care ea are grijă să afle ce se află în spatele măştii cuplului perfect. ”Am trăit în minciună şapte ani?”
Ce decizie va lua Hannelore după cele aflate, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediţie ”Insula Iubirii”.