Maria Nicolau a ajuns aibă o experienţă similară cu cea trăită de Elisabeth Gilbert în mod involuntar. Aflată în Bali alături de mama sa, Maria a ales prima cazare din Ubund, care s-a dovedit a fi chiar cea a celebrului Ketut. Aşa cum mărturisea pe blogul său: ”am ajuns în faţa unei intrări tradiţionale, pe o alee neasfaltată. Şoferul ne tot spunea, Ketut Liyer, the famous Ketut from Eat Pray Love movie. Si noi ziceam: No, take us to our hotel, no Ketut Liyer. Am înţeles în cele din urmă că aici era, de fapt, cazarea noastră, chiar în curtea faimosului Ketut Liyer”.
Pentru blogger-ul din spatele My Exotic Dream, Bali a fost locul în care visele au devenit realitate. Plecase acolo fără speranţa că îşi va găsi ceva de lucru, conştientă că este dificil să fii expat în Bali. În utima zi, în urma unei discuţii cu patronul locaţiei în care se afla, acesta a decis să o angajeze. Maria a acceptat jobul şi a predat yoga în Bali: ”Din fericire, de când am ajuns, am experimentat frumuseţea Bali-ului, în sânul familiei lui Ketut Liyer, vindecătorul din romanul Eat Pray Love, acest loc oferindu-mi energia şi informaţiile pe care le căutam. M-a ghidat de-a lungul unei transformări interioare pentru care sunt foarte recunoscătoare”.
Alegerea de a-şi urma visele şi a trăi propria experienţă autentică a însemnat pentru ea ruptura de viaţa ei de acasă şi decizia de a pleca singură în India unde a stat două luni de zile în ashramuri şi centre ayurvedice. ”Am tot scris eu de Eat Pray Love, dar se pare că inconştient, urmez drumul lui Elizabeth Gilbert, dar într-o altă ordine. Bali check, despărţire check, Italia check, am locuit acolo câteva luni de zile, iar acum, urmează India”, scria Maria pe blog. Dacă protagonista din Eat Pray Love, în urma divorţului şi depresiei, alege să plece în Napoli, Roma, Delhi şi Pataudi, Ubud şi plaja Padang – Padang, ceea ce a determinat-o pe Maria Nicolau să plece a fost nevoia de a evolua personal, de a-şi îmbunătăţi practica yoga şi dorinţa de a-şi urma visele.
India a însemnat pentru blogger-ul de travel ieşirea totală din zona sa de confort, prima călătorie singură, cunoaşterea lui Dalai Lama, meditaţie, ritualuri, cursuri şi Paranayama. Bloggerul a realizat trei călătorii în India, atât singură, cât şi însoţită de alţi oameni cu aceleaşi pasiuni ca ale ei.
În 2013, Maria a locuit pentru un an de zile într-o comunitate eco spirituală din Italia, lângă oraşul Torino. Acolo a experimentat pasiunea italiană pentru viaţa într-o comunitate utopica. Un grup de 400 de oameni au decis să trăiască altfel, în comuniune cu natura şi în armonie cu sufletul lor şi al celor din jur. La ordinea zilei erau ritualurile pentru luna plină, meditaţiile, studiul fizicii cuantice şi multe alte subiecte neauzite de mulţi la acel moment. Maria Nicolau a urmat acolo un curs în urma căruia a obţinut certificarea de spiritual healer. S-a întors acasă după ce a simţit că poate aduce ceva cu ea în lumea “reală”, în viaţa de zi cu zi.
Celor care vor să trăiască o experienţă profundă pentru minte, trup şi suflet, Maria Nicolau le recomandă insula Zeilor, Bali. ”Acel loc este un rezervor de energie superbă ce te ghidează în trăirea unei minunate poveşti personale de descoperire de sine. India este următorul nivel. Aici energia este locul de plecare al filozofiei şi practicii yoga. Energia acestui tărâm nu suportă comparaţie, însă această destinaţie cere o ieşire din zona de confort mult mai mare decât în Bali. Pentru a înţelege India, este cel mai bine să nu te raportezi la frumuseţea exterioară, ci doar la cea interioară. Pe cât de haos şi murdar este exteriorul, pe atât de multe daruri interioare poţi primi printr-o experienţă în această cultură”.
Fiecare îşi scrie poveste Eat Pray Love în propriul ritm, urmând nevoile interioare, dorinţa de a-şi schimba viaţa, de a deveni o persoană mai echilibrată, mai prezentă în propria viaţă şi de a se bucura de tot ceea ce îl înconjoară.
Cei care doresc să îşi urmeze visele şi să trăiască o experienţă autentică în care să se conecteze cu eul lor interior o pot urma pe Maria Nicolau în următoarele călătorii pentru suflet. Va pleca în Bali pentru a şaptea oară în noiembrie 2017, iar călătoria în India este programată pentru aprilie 2018.