Inspectorul scolar general al Aradului a predat doi ani in Africa

În anii ’80, un tânar profesor de educatie fizica din Arad lua calea desertului african. Mai precis a Marocului, tara în care viitorul inspector scolar general avea sa locuiasca timp de doua veri si doua ierni

A fost inspector scolar general înainte de schimbarea din ’96 si a revenit pe aceeasi pozitie dupa schimbarea din 2000. CV-ul sau e lung si cuprinde o serie întreaga de functii administrative si politice. Probabil cea mai interesanta functie pe care a ocupat-o vreodata a fost aceea de dascal într-o tara nord-africana.

C-un picior în Zair

Pavel Sârbu a predat doi ani în regatul Marocului. „La începutul anilor ’80, Africa era singura zona cu care România colabora în domeniul învatamântului.

Existau programe de colaborare cu Maroc, Madagascar, Algeria, Congo si Zair. Eu si cu sotia mea ne-am depus dosarele pentru toate aceste tari si întâmplarea a facut ca am fost chemati la interviu mai întâi cu o delegatie din Zair.

Am fost alesi si urma sa plecam în acea tara, dar programul a cazut din cauza unor neîntelegeri cu privire la plata salariilor. Asa am ajuns în fata comisiei marocane”, povesteste Pavel Sârbu.

Pe coasta Africii

„La al doilea interviu, din 70 de candidati, am reusit sase. Eram cu totii profesori de educatie fizica, dar aveam specialitati diferite. Eu predam handbalul, iar ceilalti voleiul, gimnastica si atletismul”, îsi aminteste Sârbu.

La scurta vreme, a ajuns la Taza, un orasel marocan aflat la poalele Muntelui Atlasul Mijlociu, la 100 de kilometri de Marea Mediterana.

A fost imediat angajat de un institut local de pregatire pentru tinerii profesori de educatie fizica, iar sotia, care este profesoara de matematica, a primit un post într-un liceu din acelasi oras.

Aventura africana a lui Pavel Sârbu avea sa dureze doi ani.

Frig si arsita

„La institutul din Taza am fost foarte bine primit pentru ca rectorul facuse o specializare în Algeria cu profesori români si avea o parere foarte buna despre noi”, spune Sârbu.

Surprizele au continuat cu o clima ciudata, ce alatura frigul si zapada din munti cu arsita desertului, toate în acelasi spatiu de câtiva kilometri patrati.

„Francezii obisnuiau sa spuna ca Marocul este o tara rece unde arde soarele. Iarna, erau temperaturi de 3, 4 grade, si cum marocanii nu aveau nici un fel de sistem de încalzire, am cam înghetat la început.

Vara mai venea câte un curent de aer cald din Sahara si-atunci se stârneau furtuni de nisip atât de dese, încât nu vedeai în fata ochilor”, povesteste Sârbu.

Dolarul tradator

Africa devenise a doua casa pentru dascalul aradean si familia sa. Cursul dolarului a decis însa ca aventura lui Sârbu sa se sfârseasca în toamna lui 1984.

„Aveam contract pe patru ani, dar a trebuit sa plecam dupa doar doi ani. Dolarul crescuse de la 5,5 la 10,3 franci.

Partea româna a cerut sa se mai mareasca salariile, dar marocanii nu au acceptat. Asa ca am fost nevoiti sa venim acasa”, încheie dascalul.

Din Africa, însa, i-au ramas o gramada de amintiri, cu vânturi calde si ierni reci, cu meciuri de handbal si curse de cai, cu Marrakech si Casablanca, arabi tuciurii si berberi blonzi cu ochi albastri, cu apusuri de soare la Mediterana si vârtejuri de nisip viu.

Crucea spaniola

În timpul calatoriilor din România în Maroc, Pavel Sârbu a vizitat si tarile vest-europene.

„Locul care m-a impresionat cel mai mult a fost El Valle de los Caidos, o catedrala enorma din Spania, sculptata în munte. Avea o cruce imensa de beton si sticla, de 50 de metri, la care se ajungea cu telefericul.

În aceasta catedrala se afla mormântul generalului Franco”, povesteste el.

O tara a contrastelor

Marocul este o tara cu 30 de milioane de locuitori, cu arabi si berberi, cu oameni putrezi de bogati si cu oameni care n-au dupa ce bea apa, cu centre comerciale moderne si asezari încremenite în vreme, cu masini luxoase pe strazi si camile cu doua cocoase în desert.

Casablanca, Marrakech, Tanger si capitala Rabat sunt cele mai cunoscute orase ale acestui stat african. „În Africa, am dat peste tot de urmele românilor.

Am trecut o data pe lânga un santier în Melilla – o enclava spaniola în Maroc – si am auzit un marocan strigând: Nea Mitica, hai dom’le odata! Ne-a spus omul dupa aceea ca, de când lucra cu românii, a învatat limba”, declara Pavel Sârbu.

Razvan Sibii [Aradeanul]