Însărcinată în şase luni, pe gheaţă la Vancouver
După ce americanul Seth Wescott a reuşit să se impună în
concursul de snowboard cross echipat în jeanşi, marea surpriză a
venit de la concursul de curling, un sport ce prinde tot mai mult
în rândul competiţiilor specifice iernii. Deşi la această
disciplină echipele au câte cinci membri, Canada s-a prezentat la
concurs cu unul în plus. Ce e drept, acesta nu a apărut încă pe
lume, dar se pregăteşte să o facă peste aproximativ trei luni.
Rezerva echipei din nordul continentului american, Kristie Moore,
este însărcinată în aproape şase luni, dar acest lucru nu a
împiedicat-o să se afle pe listele de start. Ea este a doua
sportivă din lume care participă la jocuri în timp ce aşteaptă un
copil. Suedeza Magda Julin a fost prima care a concurat
însărcinată la o ediţie a Jocurilor Olimpice, ea câştigând la JO
din 1920 titlul la patinaj artistic, pe când se afla în primul
trimestru de sarcină. Kristie Moore (30 de ani) nu are însă nici
un fel de probleme din pricina sarcinii şi spune că aceasta nu o
deranjează deloc atunci când trebuie să lanseze piatra pe gheaţă.
„Nu este nici un impediment pentru mine. Mai ales că acest sport nu
e unul chiar aşa de solicitant. Problemele cred că vor apărea abia
spre sfârşitul sarcinii. Până atunci, nu îmi fac probleme”, a spus
viitoarea mămică.