Inna vrea să înoate cu delfinii

Apropo.ro / 21.11.2012, 13:14
Inna vrea să înoate cu delfinii
Aflată de 3 zile în România, Inna s-a întâlnit după aproape doi ani cu DJ-ii ProFM Marius Onuc şi GreeG, care i-au făcut o invitaţie mai specială la radio.

Inna

Una dintre cele mai bine apreciate artiste românce în afara ţării a susţinut în premieră la ProFM un concert cuplat la …suflet! ProFM Live Session cu Inna a fost un succes, astfel că ascultătorii ProFM şi abonaţii Voyo au putut auzi respective urmări live, într-o variantă cu totul diferită piesele „INNdiA”, „Tu şi Eu”, „Oare”, „J’adore” pe care cântăreaţa le-a interpetat la ProFM.
In pauzele dintre meloldii, Dj-ii ProFM GreeG şi Onuc au intervievat-o, pe Apostoleanu Elena Alexandra, după cum s-a prezentat chiar ea, spunând că pentru prietenii apropiaţi „sunt Alexandra, iar pentru ceilalţi… prieteni sunt Inna”, chiar din momentul când a intrat în studio. Artista al cărei program îi permite să stea în ţară aproximativ 4 zile o dată la 2 săptămâni a declarat că cel mai dor îi este de plăcinta cu brânză şi stafide făcută de mama ei, dar şi de căţelul ei, Bobo.


Deşi au încercat să afle amănunte din viata privată, Inna nu a dat detalii spunând că acum viaţa ei înseamnă muzică şi carieră, mai ales că mai are multe de făcut: „Până acum am atins doar 20% din ce mi-am propus să fac şi mai am restul de 80%. Printre care să scot o piesă care să fie pe locul I peste tot, ceva mai sus decât . Mai am de lucrat la imaginea mea şi de asemenea să mă perfecţionez. Uite, de exemplu acum am început să fiu şi compozitoare”, spune artista care îşi doreste să înveţe mai mult.

Inna

Cât despre drumul parcurs până în acest moment şi despre concertele care nu încetează să o uimească şi pe ea datorită numărului mare de fani care vin să o asculte, Inna a precizat că cel mai impresionată a fost la Amsterdam, unde a cântat în faţa a 300.000 de oameni, dar şi în Mexic şi la Los Angeles, unde de asemenea „a fost o nebunie”. Legat de lucrurile pe care îşi doreşte foarte mult să le facă, şi nu a apucat până acum ar fi: „Sa înot cu delfinii, aveam această ocazie din Dubai, însă timpul foarte scurt nu mi-a permis şi acest lucru. Imi doresc să ajung la Sinaia, este locul unde mă relaxez şi unde mergeam destul de des, dar, la fel, nu am mai fost de ceva vreme. Şi de asemenea îmi e foarte dor de vecinii mei din Neptun şi îmi doresc să îi văd cât mai repede”. Cu această ocazie le-a transmis şi un mesaj ascultătorilor ProFM, spunându-le că îi iubeşte, că le mulţumeşte pentru că îi ascultă muzica şi că îşi doreşte să le demonstreze că poate şi mai mult.
La finalul emisiunii, GreeG şi Onuc i-au făcut cadou o păpuşă îmbrăcată în port popular românesc ce semănă cu ea.