Consiliul local din orașelul Staphorst – localitate tradiționalista, cu 15.000 de locuitori, din estul Olandei – a interzis înjuraturile în public, dar decizia are mai mult valoare simbolica, nefiind prevazuta vreo sancțiune pentru încalcarea ei, transmite site-ul expatica.com.
Decizia a fost luata cu 13 voturi pentru și patru împotriva, cu sprijinul larg al partidelor creștine, votând împotriva doar liberalii și laburiștii.
Deși sunt partide foarte mici, formațiunile de orientare creștina domina viața orașului – localitate bazata exclusiv pe valorile biblice și despre care un operator de turism spune ca „nu s-a schimbat cu nimic în ultimii 300 de ani”. Un alt operator susține ca femeile din Staphorst nu poarta niciodata pantaloni și ca mulți localnici merg chiar de doua ori la biserica duminica.
Mai mult, tot din motive religioase, localnicii – aproape în majoritate – nu sunt de acord cu televiziunea, cu transfuziile de sânge și nici macar cu vaccinarea împotriva unor boli periculoase, precum poliomielita.
Conservatorii au șase voturi în Consiliul local, iar principiile sale vizeaza opoziația puternica fața de tot ceea ce presupune emanciparea femeilor. Moderații au patru voturi, iar creștinii trei, aceștia susținând ca vor sa elimine utilizarea în public a limbajului vulgar.
Interdicția impusa în Staphorst este o versiunea mai „moale” a unei masuri care s-a aflat în vigoare în unele localitați tradiționaliste din Olanda pâna în 1986, când a fost anulata întrucât contravenea libertații de exprimare.
Mediafax