Inger in Paris / Angel-A / Alerte rouge (2005)
Un barbat întâlnește o femeie, la ParisÂ…
Angel-A este o superba poveste de dragoste care in viziunea celebrului regizor Luc Besson, ilustreaza o lume plasata la granita dintre vis si realitate. O pelicula in care combinatia alb-negru simbolizeaza dincolo de limitele perceptibile, contrasul dintre cele doua personaje, punand intr-o lumina unica Parisul.
ABECEDARUL LUI LUC BESSON
A de la Actori
Punerea în scena propriu-zisa nu mi-a lipsit atât de mult. Este o misiune și o responsabilitate care necesita enorm de mult timp, energie și sudoare, ceea ce te face sa nu-ți dorești sa reîncepi imediat lucrul. Este, într-un fel, cazul marinarilor, care fac, solitar, înconjurul globului : într-un voiaj acumuleaza amintiri pentru toata viața, dar nu cred ca simt dorința de a pleca din nou pe mare, chiar imediat dupa ce au atins uscatul. În schimb, odata ajuns pe platou, am simțit o placere deosebita când m-am reîntâlnit cu actorii. Perioada de repetiții – o luna și jumatate în compania lui Jamel și a lui Rie – a fost o perioada deosebit de incitanta: este minunat sa urmarești textul nascându-se pe buzele lor, sa fii martorul primelor scene, al primelor zâmbete… Asta îmi amintește mult de momentul nașterii unui prunc, când începe sa te priveasca, sa schițeze câteva gesturi. Simti același gen de placere: asiști la ceva ce se nașteÂ…
B de la Besson
Am început sa scriu scenariul în urma cu zece ani. Construisem scheletul, dar nu eram în stare sa fac personajele mele sa vorbeasca. Probabil, fiindca eram prea tânar: îmi doream sa tratez acest subiect, dar nu aveam vocabularul necesar. Am pus, așadar, deoparte cele 15 pagini scrise de mine, când, din întâmplare, am dat din nou peste ele. Recitindu-le, le-am gasit foarte actuale și m-am decis sa continuu sa scriu pentru a vedea daca de data aceasta voi ajunge sa-l duc la bun sfârșit: în 15 zile, scenariul meu a fost gata! În final, se poate spune ca mi-au trebuit 10 ani și 15 zile pentru a-l scrieÂ…
C de la Cascadorie
CascadorÃi, practic, nu exista. Poate doar o cascadorie mica. Eu am produs filme cu cascadorii impresionante, așa încât aceasta nu mi-a dat sentimentul ca a fost o cascadorie ! Se poate vorbi, mai degraba, de cascadorii ale dialogului : este un film foarte vorbit, în care cele doua personaje principale sunt gureșe, ca doua gainușe !
D de la Decoruri
Pentru prima data acum, fiindca lucrez numai cu aceeași doi decoratori – care au ajuns sa ma cunoasca bine – i-am « povestit » șefului decorator despre decoruri, fara ca el sa fi citit scenariul : nu avea, deci, nici o idee despre film. Eram convins de asta, fiindca venea cu niște idei, pe care nu le-ar fi avut daca ar fi cunoscut povestea filmului Angel-A. Chiar așa s-a și întâmplat : daca citea scenariul, nici el, nici eu nu ne-am fi putut imagina decorurile pe care el le-a realizat în final și care au facut, pe alocuri, sa renasca povestea. De altfel, la fel am procedat cu întreaga echipa tehnica, care a trait realizarea filmului ca pe un foileton. Ca și cum ar fi fost în sistem de continuitate. Ei au ajuns, astfel, sa descopere povestea filmului pe masura ce-l realizau și au avut acces la deznodamânt abia în ultima zi de filmare!
E de la Ea
Întrucât Rie nu era foarte cunoscuta publicului, n-am considerat necesar sa dezvalui un nume, care nu spunea nimic. Oamenii sunt astfel construiți, încât devin mai interesați de ceea e pastrat sub tacere decât de ceea ce le spui. Când am auzit zvonurile care circulau pe Internet, fara a face din asta o adevarata strategie, am simțit o placere diabolica sa las sa creasca așteptareaÂ…
F de la Fidelitate
Incontestabil, eu ramân fidel echipei mele tehnice. În munca, însa, termenul „fidelitate” nu este echivalent cu „orbire”. Deși, adesea, sunt prieten cu tehnicienii mei, nu fac niciodata selecția pe baza de amiciții. Daca continuu sa lucrez cu aceeași oameni, se datoreaza faptului ca ei au inteligența necesara pentru a evolua de la un film la altul. În masura în care au primit o responsabilitate creatoare în cadrul proiectului, este foarte important pentru mine sa-i știu mereu în mișcare. Am nevoie de emulația lor. Eu nu ma aflu acolo pentru a ma « folosi » de ei, ci pentru a le împartași cunoștiințele.
G de la Gilbert Melki
Este un comediant care ma interesa de mult timp, iar rolul i se potrivea perfect. A fost prima persoana la care m-am gândit pentru a-l interpreta pe Franck și mi-a facut placerea de a spune imediat « da ». Nici lui nu i-am dat scenariul sa-l citeasca pentru ca, în film, evoluția lui André este urmarita prin prisma personajului sau. Mi s-a parut interesant ca, la fiecare scena noua, Gilbert însuși își punea întrebari în legatura cu schimbarile de comportament ale lui André. Cred ca necunoașterea scenariului l-a ajutat mult sa-și înțelega rolul: « scopul scuza mijloacele ! »
H de la franțuzescul Hommage (Omagiu)
(Dupa o cugetare îndelungata) Nu am impresia ca este vorba despre un omagiu în film ; în orice caz nu în mod conștient. În ceea ce privește Parisul, este mai degraba o declarație de dragoste, decât un omagiu. Ma durea faptul ca Parisul nu fusese pus în valoare în cinematografia franceza, în timp ce, pentru mine, reprezinta cel mai frumos oraș din lume. I de la Imagine Înca de acum zece ani, primele cadre ale acestui film mi le imaginasem în alb-negru : era vorba de podurile pariziene și, cu precadere, acele poduri ale Parisului, de unde poți urmari înșiruirea lor.
J de la Jamel
Prima oara, l-am vazut pe Canal +, când m-a facut sa ma prapadesc de râs cu un rezumat al Titanic-ului. M-am gândit imediat la Zébulon. Am vazut în el un personaj fermecator, pe care-l simțeai plin de șarm, plin de viața, dar și plin de cicatrice, ceea ce face ca actorul sa fie cu atât mai interesant. Ne-am mai întâlnit de atunci de mai multe ori, ne apreciam reciproc, dându-ne târcoale unul altuia. Apoi am realizat ca era momentul sa trec la fapte, adica sa-i încredințez un prim rol, pentru a putea patrunde în adâncul ființei lui. Ca regizor, este o provocare incitanta : într-un fel, ești asemenea unui explorator.
K de la Kubrick
Daca nu simt nici o placere sa merg pe un teren batatorit este pentru ca întotdeauna l-am admirat pe Stanley Kubrick sau pe Milos Forman, care-și schimbau mereu universul. Încerc și eu, la fel ca ei, sa nu-l copiez pe « Besson », sa nu realizez Nikita 2 sau Léon 2, așa cum mi s-a solicitat adesea. Între altele, ceea ce m-a impresionat cel mai mult la Kubrick a fost osmoza dintre stilul sau vizual și ceea ce povestea : limbajul sau vizual și cel grafic corespundeau perfect matematicii subiectului ales. Și Orson Welles avea mereu idei de genul asta, planuri sau jocuri de umbre care se potriveau perfect scopului propus. Asta m-a incitat, dorind sa ma asigur întotdeauna ca maniera mea de filmare este în deplin acord cu narațiunea.
L de la Lumina A reprezentat un element de importanța capitala, fiindca am filmat în lunile iulie-august – era mult mai puțina lume în Paris – și la ore foarte speciale : în general, între orele 5 și 10 dimineața, apoi din nou, seara. Toate elementele filmului au fost testate în alb și negru, cu un tratament special al peliculei, așa încât filmul parea « murdar » în culori ! Ne-am ferit așadar de colorizareÂ…
M de la Montaj
Așa cum am spus-o de mai multe ori, am avut placerea de a descoperi la montaj doua, trei, chiar cinci cadre bune. Aceasta a creeat posibilitatea de a monta în câmp/contra-câmp pentru a recupera o fraza buna dintr-un cadru și o fraza buna din alt cadru. Au existat multe scene în film, unde Jamel și Rie, aflați amândoi în imagine, ne-au prezentat adevarate « momente » de comedianți. Acest lucru nu e posibil decât daca repetasera mult înainte și daca actorii dau dovada de o concentrare absoluta la filmare, așa cum s-a întâmplat în cazul nostru. Bazându-ne pe experiența, la momentul montajului, am realizat ca se arunca doar foarte puțina pelicula : cu profesioniști, se pre-monteaza chiar din momentul în care se filmeaza. În linii mari, eu știam deja de pe platou ce voi pastra și ce nu, planul de cadre care-mi mai lipseau etcÂ…La primele mele filme, când ajungeam la montaj, ma necajeam fiindca îmi mai lipseau unele planuri și ma reîntorceam la filmare. Acum, nu numai ca nu mi se mai întâmpla așa ceva, dar montajul se realizeaza mult mai repede.
N de la Negru și Alb
Cu siguranța, criticii vor afirma ca, în mod deliberat, am realizat primul și ultimul meu film în alb și negru, ceea ce nu este deloc adevarat. Exista patru personaje în film : Angela, André, Parisul și alb-negrul. Acestea alcatuiesc cei patru timpi ai unei poezii, iar, daca se renunța la unul dintre aceste elemente, se distruge întreaga poezie a filmului.
O de la Original (Banda)
Pe Anja Garbarek am descoperit-o într-o mica fotografie, în ziar. Îl cunoșteam pe Jan Garbarek, saxofonistul care cânta cu Keith Jarret în anii ’70- ’80 și eram curios sa aud cum cânta fata lui, care știam ca a crescut în preajma lui Stanley Clarke și a lui Miles Davis. Am cumparat primele ei albume și mi s-au parut minunate. Scoteau în evidența adevaratele radacini ale jazz-ului și o voce „r la Björk”, înzestrata cu și mai multa dulceața și poezie. S-a întâmplat tocmai în momentul în care scosesem la iveala faimoasele pagini ale scriptului. Am scris, deci, scenariul ascultând cele doua albume ale ei. Înca de la origini, muzica a fost legata de narațiune, iar cele doua au continuat sa se îmbine neîncetat. La momentul acela, complicele meu obișnuit, Eric Serra, lucra deja la « Arthur et les Minimoys ». Pentru ca era dificil sa compuna cele doua muzici în același timp, i-am fost infidel pe parcursul unui film. M-am gândit ca, daca Jean Reno și Eric Serra fac multe filme fara mine, nu vad de ce n-aș putea face și eu unul fara ei. Macar o data ! Anja Garbarek a compus deci banda originala pentru Inger in Paris/ Angel-A, care conține și câteva teme din albumele sale precedente, pe care le-am reorchestrat.
P de la Paris
Întotdeauna am adorat Parisul, dar faptul ca am lucrat la JO m-a obligat sa ma aplec din nou asupra orașului, ceea ce m-a inspirat mult. E ca și cum te-ai reîntâlni cu o veche amanta ! Pentru primele mele filme, am petrecut mult timp pe sub « fustele » ei, scotocind prin maruntaiele Parisului (Le dernier combat, Metroul/ Subway ). Acum, ca am crescut, am ajuns sa avem aceeași înalțime: putem valsa împreunaÂ…
Q de la Qualité n°1
Un film de acest gen impune rigoare și adevar : nu ne putem minți singuri. Trebuie sa fim corecți atât în ceea ce spunem, cât și în modul în care o spunem.
R de la Rie Rasmüssen
Am putea spune și « R » de la « Rar », caci este o perla veritabila: n-am mai întâlnit niciodata o fata ca ea, care iubește tot ce o înconjoara, tot ce are în jur îi stârnește curiozitatea, dotata cu atâta talent: ea picteaza, deseneaza, face fotografii și realizeaza multe montajeÂ…Peste tot pe unde trece, împraștie zâmbete și buna dispoziție. Entuziasmul ei mi-a facut bine și mi-a redat pofta de filmat.
S de la Succes
Este extraordinar sa constați ca succesul unui film înlatura posibilitatea de a fi etichetat drept opera « personala ». Când Marele albastru/ Le Grand Bleu a depașit 10 milioane de spectatori, n-a mai fost considerat un film personal, ci un film al marelui public. Asta, în condițiile în care cu greu îți puteai imagina o tema mai personala : am scris filmul la 16 ani, puțina lume știa cum e sa plonjezi ținându-ți respirația sau care-i raportul pe care-l poți stabili cu delfinii, fara a mai socoti faptul ca este povestea unui tip care nu se simte în largul lui pe pamânt și care ar fi preferat sa se nasca în apa !
T de la Thierry Arbogast
Un vechi compliceÂ… Ceea ce-mi place la el sunt și filmele pe care le-a turnat fara mine ! A realizat multe lucruri în Statele Unite, cu ruși, englezi sau chinezi. Simțim o mare placere când ne întâlnim, pentru ca, de fiecare data, avem lucruri noi pe care dorim sa ni le împartașim. Totodata, ne cunoaștem atât de bine, încât nu mai pierdem timpul: ne înțelegem foarte repede, fara a fi nevoie sa vorbim prea mult. Este o comunicare perfecta, cu atât mai mult cu cât nu exista o lupta a ego-urilor noastre : la o filmare, eu trebuie sa ma ocup de tot, inclusiv, de exemplu, de amplasarea unui proiector. Pornesc de la principiul ca totul ma privește pe mine, fiindca e vorba despre filmul meu. Iar asta e ceva ce Thierry accepta foarte repede, spre deosebire de alți operatori, cei care lucreaza în publicitate, de exemplu. El, Thierry, îmi împartașește convingerile.
U de la Ubicuitate
Pentru o sarcina anume, daca consider ca cineva este mai bun decât mine, fara nici un fel de problema, i-o încredințez. Daca, dimpotriva, am sentimentul ca eu o pot face mai bine decât el, o fac eu. În final iese ceva foarte constructiv. Asta n-are nimic de-a face cu dorința de putere. E vorba, mai degraba, de o cautare a eficienței. Mi se întâmpla chiar pe drum, atunci când conduc, sa-mi dau seama ca cineva este mai « capabil » decât mine și imediat îi cedez locul ! Din momentul în care scopul a fost atins, adica filmul este mai bun, nu conteaza cine-l realizeaza. Cu atât mai mult cu cât, de obicei, operațiunile se succed : autorul scrie, regizorul pregatește, directorul de producție supravegheaza repetițiile, producatorul intervineÂ… De altfel, la acest film, producatorul a lucrat foarte puțin : regizorul nu l-a ascultat prea multÂ…
V de la Vizionare
La un moment dat, te detașezi de placerea spectatorului, pentru a nu te mai ocupa decât de partea tehnica : un racord, selectarea unui sunetÂ…Uiți ca este un Ferrari cel care va rula, ești bagat cu nasul în motor și meșterești la piese, fara sa mai ții seama de bucurie sau de emoții. Odata închisa capota, poți din nou sa-l privești, cu placere, cum ruleaza.
W de la Weekend
Asta nu știu ce e !
X de la clasificarea X
Scene de dragoste propriu-zise nu exista în film : cu cât sunt mai multe subiecte pe care îmi doresc sa le abordez într-un film, cu atât sunt mai puțin interesat sa redau nuditate sau sex pe ecran. Dupa parerea mea, asta e ceva intim. Sunt întâmplari pe care-ți dorești mai degraba sa le traiești, decât sa le privești, atât ca realizator, cât și ca spectator. În schimb, tot ce precede « patul » este absolut genial : declarația de dragoste reprezinta o traire pe care o poți interpreta la nesfârșit. Te poate delecta de o mie de ori întâlnirea dintre Romeo și Julieta. În schimb, prea puțin impresioneaza scena propriu-zisa de dragoste dintre ei. Poate ne impresioneaza maniera în care Beinex în « 37.2 dimineața », declara « e prima data când ne vedem pe lumina », dupa scena patului, cu care începe filmul. Asta da, are un sens : ajuta narațiunea.
Y de la : « y a-t-il quoi que ce soit r rajouter ? » în versiunea franceza (în româna: « ar mai putea fi ceva de adaugat ? »)
Nu. Restul se regasește în filmÂ…
Z, de la Zen ?
Am fost cuprins de o mare temere dupa primul meu film : ca n-o sa fiu lasat sa-l realizez pe al doilea. Aceeași mare temere am încercat-o și dupa al doilea film al meu : ca n-o sa fiu lasat sa-l realizez pe al treilea. Dupa 25 de ani de cariera, îmi spun ca, daca n-am sa mai fac înca unul, nu e nici o drama ! Prin forța lucrurilor, am devenit mai înțelept și tot mai puțin sensibil la noțiunea de succes sau de bani. Traind 8 lansari, am realizat ca numai calitatea filmului conteaza în final: « Sunt mulțumit de rezultat?”, „Consider ca am facut tot posibilul?”, « Ce mai ramâne dintr-un film dupa 5 ani ? ». Asta e ceea ce conteaza. Restul se uita, micile tracasari de la momentul lansariiÂ… Zece ani mai târziu, nu mai ramâne mare lucru.
Texte și interviuri: Mathilde Lorit
Realizat de: Gilles Kerdudo pour YdéO
CINE EȘTI TU, RIE RASMUSSEN ?
Necunoscuta pentru marele public, Rie Rasmussen nu este, totuși, o debutanta în cinematografie: scenarista și realizatoare, ea și-a vazut primul scurtmetraj, Thinning the Herd, selecționat pentru Festivalul de la Cannes din 2004. Dupa un rol neînsemnat în filmul Femme Fatale al lui Brian de Palma, ea obține primul rol important în Angel-A.
De unde vii tu?
M-am nascut în Danemarca, dar mi-am petrecut toata adolescența în California de Sud. Întrucât am trait și în alte țari (Franța, Anglia …) ma consider aproape internaționala. Am ales sa-mi cladesc o cultura, luând tot ceea ce era mai bun din fiecare dintre aceste societați!
Ce faci atunci când nu joci?
De fapt, aspir, în principal, sa fiu scenarista și realizatoare! Multa lume alege sa mearga la un film în funcție de actorii care joaca în el. În cazul meu, selecția a fost întotdeauna legata de realizator. Ceea ce îmi place, înainte de toate, la aceasta profesiune este aceea ca reda întâmplari. Nu-i pot înțelege pe realizatorii care nu-și scriu scenariileÂ… ca sa nu mai vorbim de actori, care obțin un premiu numai pentru rostirea unei replici, fara ca aceasta sa fi fost scrisa de ei!
Ce ne poți spune despre « cinefilie »?
Am vazut filme de când am devenit destul de mare ca sa pot apasa pe butonul televizorului! Mi-a ramas foarte clara amintirea primului film care m-a marcat, când eram foarte mica: La Dolce Vita al lui Fellini. În Danemarca, m-am hranit cu filmele din « Dogme » – cele cu realizatori necunoscuți, înainte ca acesta sa devina un concept atât de mediatizat. Când am descoperit cinematograful american, am facut o pasiune pentru filmele despre negri: Le grand sommeil, Le Faucon maltais, Key LargoÂ… Toate fac parte dintre filmele mele preferate. Ar mai fi și Hoarda salbatica/ The Wild Bunch, de Sam Peckinpah, pentru incredibila lui tehnica : « ralenti »-ul! Iar tatal meu mi-a transmis admirația pentru Sergio Leone, Woody Allen și Clint Eastwood.
Cum l-ai întâlnit pe Luc Besson ?
În cadrul programului de scurtmetraje, realizate de societatea lui, Europa Corp. Scrisesem un scenariu pentru un lungmetraj, pe care l-am trimis acestei societați. M-au contactat, sfatuindu-ma sa fac mai întâi un scurt-metraj, pe care l-am realizat cu spijinul lor și care a fost selecționat pentru Festivalul de la Cannes.
Cunoșteai bine filmele lui Luc Besson ?
Imagine cu imagine, cadru cu cadru ! Este unul dintre realizatorii mei preferați, pe care-l situez alaturi de Orson Welles, John Huston, Howard Hawkes, Sam Peckinpah, Bob Fosse sau Brian de Palma Â… Marele albastru/ Le Grand Bleu este unul dintre primele filme pe care l-am cumparat în K7 : l-am descoperit în Danemarca și toata familia mea era moarta dupa el! Îmi placea mult Nikita, în special maniera în care era prezentata lumina în acest film, gradat.
Înseamna ca ai apreciat colaborarea cu Thierry Arbogast ?
A fost ceva extraordinar! Îl întâlnisem deja la turnarea filmului Femme Fatale, al lui Brian de Palma, în care eu aveam un rol neînsemnat, dar cautam mereu sa-i fiu în preajma! Pentru ca eu am început cu fotografia, iar mama mi-a transmis microbul picturii, sunt extrem de sensibila la lumina: este ceva esențial pentru mine.
Cum ți-a vorbit Luc Besson despre film și despre personajul Angela ? Imediat ce a terminat de scris scenariul, mi-a vorbit despre acest film. Asta-i tot ce va pot spune. Iar eu, citind scenariul, am plâns Â…. Cu toate ca sunt o fata puternica și așa ceva nu-mi sta în fire.
Te simți aproape de acest personaj?
Nu pot spune ca personajul seamana cu mine, dar ma simt aproape de ceea ce Luc a vrut sa faca: sa creeze o femeie ideala, un personaj care nu cauta decât sa faca bine.
Ce amintire pastrezi despre prima ta întâlnire cu Jamel ?
Chiar înainte de a-l cunoaște, aveam un respect deosebit pentru radacinile și moștenirea sa: ca nordica, sunt foarte sensibila la noțiunea de libertate. Este un mesaj esențial care trebuie sa strabata lumea noastra strâmba! Apoi, am închiriat DVD-urile sale și am devenit fan. Atunci când l-am întâlnit, abia m-am abținut sa nu-mi scape câteva replici din spectacolele lui. Iar, imediat ce au început repetițiile, a devenit evidenta alchimia dintre noi Â…
Prin acest film ai descoperit Parisul în alta etapa a zilei ?
Cunoșteam deja bine Parisul – chiar și la 4 dimineața! – fiindca am venit regulat aici în ultimii zece ani. În schimb, am avut într-adevar sentimentul ca am participat la un crâmpei din istoria cinematografiei dupa A bout de souffle și Bande r part . În opinia mea, întotdeauna Parisul trebuie filmat în alb și negru.
Ca realizatoare, ce ai învațat de la Luc Besson ?
Am reținut cu deosebire aceasta lecție : trebuie sa cunoști mai bine decât oricine munca fiecaruia, pentru a putea repartiza sarcinile cu delicatețe. La realizarea unui film, Luc știe sa faca totul și e minunat sa-l privești.
Ai deja și alte proiecte cu el?
N-are importanța. Daca ar fi sa mor în clipa asta, aș muri fericitaÂ… Sunt atât de mândra ca am facut acest film, încât tot ce va urma nu va fi decât o încununare a acestui succes! Inger in Paris/ Angel-A nu seamana cu nici un alt film: va va surprinde și pe dumneavoastraÂ…
Texte și interviuri: Mathilde Lorit
Realizat de: Gilles Kerdudo pour YdéO
GILBERT MELKI PE TEREN NECUNOSCUT
Cunoscut marelui public din La Vérité si je mens al lui Thomas Gilou, Gilbert Melki a dovedit, de atunci, vastul sau registru interpretativ, în special cu rolul de polițist sensibil din trilogia semnata Lucas Belvaux : Un couple épatant, Cavale și Aprcs la vie. Seducator în Vénus Beauté sau Reines dÂ’un jour, recent, el revine la comedie cu Coquillages et crustacés și Palais-Royal. Angel-A marcheaza prima lui colaborare cu Luc Besson.
Ce ne puteți spune despre film și despre personajul dumneavoastra?
Nu prea multe, fiindca nu am citit scenariul și nu cunosc ce se petrece decât în scenele pe care le-am filmat. Sunt incapabil, de exemplu, sa va povestesc cum se sfârșește filmul! Când el mi-a propus rolul lui Franck, un fel de caid înconjurat de garzi de corp, Luc nu mi-a dat sa citesc decât secvențele « mele » și anume trei scene realizate împreuna cu Jamel, în care se observa evoluția personajului sau – André.
N-ați considerat destabilizator pentru dv. sa filmați fara a fi citit scenariul în întregime?
Nu. În final, asta a fost un lucru nesemnificativ, fața de ce ma așteptam sa fie. În principal, a fost o problema de încredere. Atunci când Luc mi-a vorbit prima oara despre film, mi-a pus problema cam așa: « ai încredere în mine: spune « da » și o sa ți-l dau sa-l citești ». Atunci când am vrut totuși sa-l rasfoiesc puțin înainte de a-i da raspunsul, cerând chiar și un mic ragaz de gândire, am auzit voci în jurul meu- oamenii erau atât de entuziasmați, încât am zis « da » !
Ce anume v-a determinat sa acceptați rolul lui Franck ?
Dorința de a lucra cu Luc Besson într-un film care, chiar daca dispune de reale mijloace artistice, nu reprezenta o mașinarie atât de sofisticata de genul celei din Al cincilea element. Pastrasem o frumoasa amintire filmului Metroul/ Subway și eram foarte curios sa vad cum se desfașura un film realizat de Luc. Îmi doream, în același timp, sa joc cu Jamel, pe care îl cunoșteam de mult și cu care ma înțelegeam bine.
Se știe ca Luc Besson ramâne fidel echipei sale tehnice: ca actor, asta va insufla încredere, în condițiile în care fusesera rezervate puține zile pentru filmare?
În orice caz, faptul ca ei toți se cunoșteau nu a fost un element care sa ma destabilizeze! Trebuie sa spun ca mai filmasem cu Thierry Arbogast și ca îi cunoșteam și pe alți membrii ai echipei tehnice. Practic, nu mi-am pus nici un fel de întrebari. Am abordat acest film ca o experiența, în sensul propriu al termenului.
Am sentimentul ca va place în mod special sa abordați genuri variate și o paleta larga interpretativa?
Tocmai asta-i cu adevarat pasionant în profesiunea noastra, deși cred ca și lui Luc i-a placut în mod special rolul interpretat de mine în La Vérité si je mens și ca, ceva din latura asta ușor golaneasca, se regasește în personajul Franck !
Texte și interviuri: Mathilde Lorit
Realizat de: Gilles Kerdudo pour YdéO
DESPRE ALB ȘI NEGRU LA THIERRY ARBOGAST
Operator-șef de renume, Thierry Arbogast a fost recompensat de trei ori cu premiul César pentru ,,Cea mai buna imagine ” : în filmele Bon Voyage și Le Hussard sur le toit, ambele realizate de Jean-Paul Rappeneau, cât și pentru Al cincilea element de Luc Besson. La cincisprezece ani de la prima lor colaborare la realizarea filmului Nikita, cei doi sarbatoresc cu Angel-A, cel de-al cincilea film realizat împreuna.
Ce particularitate are colaborarea dumneavoastra cu Luc Besson : aveți nevoie de puține cuvinte pentru a va înțelege?
Cam așa ceva. Luc pregatește bine filmul în minte, dar face economie la informațiile pe care ți le furnizeazaÂ… Cred ca, dând un minimum de informații, ajunge la esențial. Înainte de filmare, am discutat trei sferturi de ora între patru ochi, prezentându-mi linia generala pe care o dorea pentru imaginea filmului. Bineînțeles, am vorbit despre alb și negru și despre filmul Manhattan al lui Woody Allen, care, dupa parerea lui, este o referința în materie. Asta mi-a cazut foarte bine. Gordon Willis, cel care a semnat imaginea acestui film este unul dintre operatorii mei preferați, alaturi de Vittorio Storaro (Apocalipsul acum/ Apocalypse Now). Luc mi-a adus și câteva fotografii care ma puteau ghida. În fine, am convenit apoi și modalitatea impusa la filmare: rapida, cu minimum de personal și un program de lucru foarte matinal pentru filmarile în Paris. Luc m-a anunțat ca filmul va fi turnat într-o maniera foarte simpla și chiar așa s-a și întâmplat, în raport cu rezultatul destul de sofisticat!
Ce placere aparte v-a produs realizarea filmului în alb-negru?
Astazi, foarte puțin utilizata în cinematografie, maniera de filmare alb-negru are acea putere extraordinara de a poetiza un film. Ea simplifica imaginea și reda frumusețea pura a jocului actoricesc. Nu exista niciun detaliu care sa-ți abata atenția de la imagine, iar lumina trece în prim-plan. Când eram tânar, eu singur am descoperit aceasta meserie, fâcând portretele, în alb-negru, ale colegilor mei de clasa. Se învața multe din fotografia alb-negru. Deprinzi relația imediata care se naște între contrast și lumina.
Care este principala dificultate la filmarile alb-negru? Referința absoluta în materie?
Trebuie sa acorzi o atenție speciala racordurilor dintre contraste în cadrul aceleiași scene, ceea ce, însa, nu te împiedica sa alternezi o secvența cu contraste foarte pronunțate – de exemplu personaje abia schițate – cu o secvența alcatuita din linii mult mai dulci. Ca termeni de referința, filmele mele preferate sunt Manhattan, deja menționat și Dr. Folamour, în cu totul alt registru. În ambele cazuri, realizatorii aveau și posibilitatea filmarii color, dar au fazut uz de privilegiul oferit de filmarea în alb și negru. În Franța, aș cita filmul La Maman et la putain de Jean Eustache.
Care sunt consecințele filmarii alb-negru asupra culorilor decorului și a costumelor ?
Atunci când se filmeaza în studiou, ideal este sa ai decoruri și costume în alb și negru : aceasta te ajuta sa te concentrezi asupra felului în care este redata imaginea, pentru ca unele culori îți rezerva surprize. Culoarea poate vira în funcție de lumina. În schimb, pentru negativ, am ales un film color, fiindca pelicula alb-negru n-a evoluat prea mult din anii ’40. Pelicula color ne-a permis sa avem puține accente într-o imagine, dar și multe detalii, atât în lumina puternica cât și în semi-întuneric. Și, cum doream sa obțin un alb-negru matasos, m-am jucat mai degraba cu contrastele de lumina.
Filmul a fost învaluit în secret : ce anume cunoșteati exact despre proiect, la momentul filmarii?
Luc a considerat ca decoratorul-șef și mulți alți colaboratori, inclusiv eu, nu aveam nevoie sa citim scenariul, pentru a ne putea face o idee mai exacta asupra felului în care trebuia sa arate filmul Inger in Paris/ Angel-A. Atunci când citești, ai tendința sa visezi cum trebuie sa arate filmul, în timp ce el și-a dorit ca, la momentul filmarii, noi sa avem o imagine cât mai nealterata, deschisa interpretarii artistice. El mi-a aratat decorurile, pentru a beneficia de toate indicațiile tehnice necesare. În schimb, aceasta maniera de abordare mi-a placut mult : nici eu nu sunt mare fan al lecturarii scenariului. Gasesc acest exercițiu puțin cam ingrat.
A existat, în mod special, vreo scena mai greu de filmat?
Sincer, nici una. Luc a avut dreptate când mi-a spus ca va fi ceva foarte simplu. Maniera sa de a include lumina în decor a ușurat filmarea. Acesta a fost principiul lui. În schimb, am fost surprins sa-l vad abordând pentru prima oara secvențe întregi. De obicei, el taie foarte mult.
Cum au fost puse în lumina monumentele Parisului ?
N-a trebuit sa le pun eu în lumina. Ele au fost luminate de lumina venita din cosmos. De cer, de soare, de noriÂ… Noi n-am facut altceva decât sa ne trezim devreme pentru a putea capta cele mai frumoase lumini pariziene.
Care este cea mai frumoasa amintire de la filmare?
Aceea de a ne fi întâlnit cu toții, în toate duminicile, la 4 dimineața, pentru a filma Parisul, la scânteierea primei raze de soare. Sunt amintiri foarte puternice: Parisul golit de autoturisme, scaldat într-o atmosfera ireala. De altfel, tocmai aceasta ambianța este descoperita în filmÂ…
Texte și interviuri: Mathilde Lorit
Realizat de: Gilles Kerdudo pour YdéO
Distribuit în România de: MediaPro Film Distribution