„32 de cadavre au fost extrase din tren”, declarase Madhusudan Sarma, pentru AFP, un oficial din districtul Nellore, în statul Andhra Pradesh, unde s-a produs accidentul luni dimineața , la ora 4 locală.
Cei mai mulți pasageri dormeau în momentul în care a izbucnit incendiul. Focul a fost observat de un funcționar al căilor ferate, care a și dat alarma, în timp ce trenul traversa orașul Nellore.
Potrivit responsabililor, incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit produs la vagonul respectiv.
În acest moment, bilanțul tragediei se ridică la 47 de morți, alte 28 de persoane fiind internate în spital cu arsuri.