Rusia a avertizat luni statele occidentale ca recunoasterea unei declaratii unilaterale a independentei Kosovo ar putea provoca "o reactie in lant" de probleme in Balcani si nu numai.
"Vreau sa subliniez ca proclamarea unilaterala a independentei Kosovo si recunoasterea unei astfel de independente nu va ramane fara consecinte", a precizat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, dupa expirarea oficiala a datei-limita pentru negocierile dintre sarbi si albanezi.
"Va genera o reactie in lant in Balcani si alte zone ale lumii", a declarat el, dupa o serie de discutii cu presedintele cipriot Tassos Papadopoulos. "Cei care concep astfel de planuri trebuie sa cantareasca foarte atent consecintele", a adaugat el.
Lavorv a fost intrebat care va fi reactia Rusiei in cazul unei independente unilaterale a Kosovo si recunoasterea sa de catre state terte.
"Intr-un astfel de caz aceste tari ar incalca legislatia internationala. Nu vom sprijini o incalcare a legislatiei internationale", a explicat Lavrov.