Incredibilul Johannes

Apropo.ro / 21.04.2008, 00:00
Incredibilul Johannes
Se numeşte Ionuţ Stoian şi ne încîntă cu numere de iluzionism sub numele de scenă Johannes. La PRO TV, îl vedem la “I.Real” şi pînă acum a alergat pe stradă fără cap, iar lui Smiley i-a crescut periculos pulsul cînd l-a dus într-o moară părăsită. S-a apucat de iluzionism din ”vina” lui David Copperfield şi ceea ce poate să facă este chiar incredibil.

”Mă bucur că românilor li s-a deschis apetitul pentru genul acesta de entertainment. Este excelent pentru toţi magicienii din România, care sînt tributari lui David Copperfield şi, mai recent, lui David Blaine”, îşi începe pledoaria Johannes. Gustul lui pentru magie porneşte din copilărie. ”Cînd eram mic, îmi plăcea să desenez, să citesc, să inventez poveşti. Dar, în momentul în care am văzut pe video o casetă cu David Copperfield, mi-am dat seama ce îmi doresc. Se întîmpla înainte de 1989. Pentru că nu existau materiale, cărţi sau cursuri legate de magie, am încercat să îmi imaginez numere magice sau, mai bine zis, să descopăr ceea ce magia inventase de mult! Am imaginat fără să ştiu o metodă prin care făceam ca un creion să străpungă o bancnotă”. De atunci, a trecut ceva timp – anul acesta, Johannes a împlinit 32 de ani – şi povestirile lui sînt cu adevărat incredibile.

La mare, în faţa trenului
”Mă întreb ce-or fi simţit oamenii care aşteptau trenul în gară la Neptun şi care au asistat la scena în care un accelerat care avea viteză a fost cît pe ce să intre în mine, în timpul unui experiment”. Uneori însă, îşi alege subiecţii din rîndul vedetelor. ”Smiley a suportat 15 minute de suspans şi groază într-o moară părăsită, în care îmi aduceam victimele în copilărie. Glumesc, desigur!”. În timpul demonstraţiior lui, a avut ocazia să vadă reacţii extrem de variate. ”Nu pot să uit reacţia trecătorilor din zona Gării de Nord, care m-au văzut fără cap, la propriu. Erau şocaţi, mai ales că şi fugeam în acest timp”. Avînd în vedere natura muncii lui, visul cel mare al lui Johannes este… să nu dea peste cardiaci. Chiar dacă îi reuşesc numere complicate de iluzionism, pînă acum nu a apelat la clasicul truc în care o femeie este tăiată cu sabia. ”Poate am să încerc. Cred că mi-aş alege o drujbă sau un circular, apoi aş pune ochii pe o vedetă foarte sexy, pe care aş invita-o la o cafea. Apoi, sub pretextul că mergem la o filmare, aş duce-o într-o hală unde să am uneltele pregătite pentru tăiere”, glumeşte el. Însă cobai pentru experimentele pe care şi le imaginează sînt prietenii sau membrii familiei. ”Îmi place să îi iau mereu prin surprindere, să îi electrocutez fără o sursă vizibilă, doar cu mîinile. Aşa că imaginaţi-vă cît de trebuie să fie viaţa alături de mine!”.

”Îmi place să îmi iau mereu prietenii prin surprindere, să îi electrocutez fără o sursă vizibilă, doar cu mîinile. Aşa că imaginaţi-vă cît de trebuie să fie viaţa alături de mine!”

În liga profesionistă
Johannes recunoaşte că în România există magicieni cu mult mai multă experienţă decît el. “Am un amic, Bucfing Dănuţ, membru în International Brotherhood of Magicians, cu care am colaborat o vreme. Iar recent, l-am cunoscut pe Andrei Teaţcă, care are o mulţime de contracte în Asia. Şi îi respect pe Rothini, Robertino sau Leonard Iosefini, toţi extrem de apreciaţi de public“.

I.Real
duminică, 16.15, PRO TV