Incredibila maşinărie umană

29 10. 2007, 00:00

Programul durează două ore – adică 10.000 clipiri de ochi, 20.000 guri de aer şi 100.000 bătăi de inimă – arătînd cum întreg organismul funcţionează ca o maşinărie bine unsă. De asemenea, prezintă cazuri cînd ceva s-a defectat, iar pacienţii beneficiază de proceduri medicale revoluţionare, cum ar fi transplantul de retină sau injectarea de celule stem pentru vindecarea afecţiunilor cardiace.

În gura lui Steven Tyler
National Geographic a intrat, la propriu, în gura – impresionant de mare – a solistului de la Aerosmith, pentru a vedea cum funcţionează coardele vocale ale acestuia într-un concert live şi a demonstra, astfel, puterea vocii umane. Din măsurătorile făcute în timp ce artistul spărgea timpanele a sute de mii de fani, a reieşit: de-a lungul unui show, coardele lui vocale se izbesc între ele de mai mult de 500.000 de ori, mişcările acestora însumînd aproape 10 kilometri. Iar accesul telespectatorilor în gîtlejul lui Tyler nu se opreşte aici, căci vor putea vedea cum acestuia îi sînt înlăturate, cu laserul, vasele sanguine fragile care îi provocau hemoragii la nivelul coardelor vocale.

Documentar
duminică, 20.00, NG