Incredibil: Găina care naște pui vii chiar există!
Este drept, a fost o singură găină, și, tragic, a murit la „naștere”. Totuși, evenimentul s-a întâmplat și mult hulita știre de acum 20 de ani capătă girul unei prestigioase agenții de presă internaționale, ceea ce ne impune să reanalizam faptele.
Concret, în articolul „Eggless” chick laid by hen in Sri Lanka, BBC ne explică mecanismul acestei întâmplări. Conform datelor prezentate de veterinarul din localitatea Welimada, oul nu a reușit să iasă prin târtița găinii, rămânând blocat în aparatul reproductiv al „mamei”. După 21 de zile, timp în care oul a avut o dezvoltare „normală”, puiul a eclozat și, fiindcă dorința de a trăi a oricărei ființe este mare, și-a făcut loc către lumea exterioară, chiar dacă acest lucru a însemnat moartea gainii.
Oficialitățile locale aduc în sprijinul afirmațiilor lor raportul de autopsie al ghinionistei mame, în care se specifică faptul că aceasta a decedat în urma rănilor interne.
În ceea ce privește știrea autohtonă, Ion Cristoiu, cel care a produs acea știre, a elucidat, după aproape 20 de ani, misterul găinii care a născut pui vii. Iar explicațiile au fost făcute chiar în același cotidian în care a lansat, la acea vreme, „știrea bombă”: Evenimentul zilei.