Închisoare pe viață după ce i-a tăiat soțului…
O femeie din California care i-a tăiat penisul fostului ei soț a fost condamnată la închisoare pe viață, cu posibilitate de eliberare condiționată după șapte ani.
În aprilie, Catherine Kieu, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnată de un juriu din Orange County pentru tortură, după ce în iulie 2011 și-a atacat fostul soț. Motivul ar fi fost gelozia femeii, care aflase că soțul ei în vârstă de 60 de ani plănuia să divorțeze de ea pentru că reluase relația cu fosta lui iubită.
Catherine Kieu
Femeia de origine vietnameză în vârstă de 50 de ani l-a drogat, l-a legat și i-a tăiat penisul cu un cuțit, pentru ca apoi să arunce pur și simplu organul la gunoi.
Avocatul ei a declarat la proces că în copilărie Catherine a fost abuzată sexual, ceea ce i-a cauzat traume emoționale.
Victima, pe nume Glen, spune că în ciuda sentinței primite de fosta sa soție, el nu va mai fi niciodată ca înainte de incident.