Începe TIFF 2013!
Vor introduce ediţia de anul acesta Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului, împreună cu primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc. Printre invitaţii speciali prezenţi la gala de deschidere se vor afla Nik Powell, directorul National Film and Television School din Marea Britanie şi vice-preşedinte în consiliul Academiei Europene de Film, celebrul director de imagine Ed Lachman (Trilogia Paradis, r. Ulrich Seidl), Pablo Berger – regizorul filmului mut Blancanieves (2012), David Lambert, regizorul şi scenaristul Hors les Murs, Denis Côté, premiat recent la Berlin pentru Vic et Flo ont vu un ours, Frederic Boyer, directorul Festivalului de la Tribeca ( New York) şi membru al juriului competiţiei.
Seria proiecţiilor din Mănăştur Open Air începe tot mâine, la 22.00, cu filmul Calea mântuirii/ Redemption Street (r. Miroslav Terzić), povestea unui tânăr procuror care primeşte misiunea de a cerceta dispariţia unui grup paramilitar, în timpul războiului din Bosnia şi Herţegovina. Spectatorii vor afla mai multe despre povestea de dragoste dintre actriţa Liv Ullman şi regizorul Ingmar Bergman în Liv & Ingmar (r. Dheeraj Akolkar), de la 13.00, la Cinema Florin Piersic. Tot vineri va rula şi primul titlu din Focus Slovacia, Câinele meu ucigaş/ My Dog Killer (r. Mira Fornay), la Cinema City, Sala 4, de la 19.30. De la aceeaşi oră, dar la Cinema Victoria, va fi proiectat documentarul Opera despuiată/ Naked Opera, despre viaţa decadentă a unui om de afaceri bogat care află că mai are puţin de trăit, în prezenţa regizoarei Angela Christlieb.
În primul weekend de TIFF, pe 1 şi 2 iunie, la Castelul Banffy de la Bonţida, un program special conceput pentru familii, Weekend la Castel, va cuprinde, pe lângă proiecţii în aer liber cu acompaniament live, şi concerte, activităţi pentru copii, spectacole culinare.
Ziua de 1 iunie începe, de la 12.00, cu jocuri pentru cei mici, ateliere de fotografie, modelare în lut, origami, dans sau actorie şi o sesiune de gustări şi băuturi spaniole gătite de Restaurantul Hubertus. De la 17.00, Ada Milea şi Dorina Chiriac îl vor aduce pe îndrăgitul „Apolodor”, într-un spectacol memorabil, iar de la 18.00, copiii vor avea parte de un show de magie. Un concert de chitară spaniolă al Bigg Dimm a’Band va încălzi, de la 20.30, atmosfera pentru Blancanieves (2012). Filmul mut, o reinterpretare a basmului fraţilor Grimm, propunerea Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin şi laureat a zece premii Goya, va fi proiectat de la 21.30.
Weekend la Castel continuă duminică, de la 14.00, cu jocuri şi ateliere pentru copii, şi un festin culinar cu bucate evreieşti, gătite de Mircea Groza, Csók Zsolt şi Adi Hădean din echipa „Nişte ţărani”. Teatrul de păpuşi de la Mancha va încânta publicul cu spectacolul „János Vitéz”, de la 17.00, iar de la 20.30 se va dansa pe muzică klezmer, cu trupa Mazel Tov. Manasse (r. Jean Mihail, 1925), unul dintre filmele româneşti mute remarcabile ale anilor 20, va rula de la 21.30, într-o proiecţie acompaniată live de Minima, trupa britanică renumită pentru coloanele sonore originale compuse.
Evenimentele din Weekend la Castel se înscriu şi în programul Zilelor Diversităţii la TIFF, secţiune sprijinită de Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Circa 200 de copii din comunităţile de romi de la Pata Rât îşi vor petrece ziua de 1 iunie la Bonţida, după ce vor vedea filmul Lotte şi misterul pietrei Lunii (r. Heiki Ernits, Janno Poldma), de la ora 10.00, la Cinema Arta. Iar duminică, 2 iunie, la Cinema Florin Piersic, de la 18.00, va rula filmul distins anul acesta cu Marele Premiu al juriului şi Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor (Nazif Mujic), la Festivalul de la Berlin, An Episode in the Life of an Iron Picker (r. Danis Tanovic), ce urmăreşte viaţa unei familii de romi din Bosnia.
Cea de-a 5-a ediţie EducaTIFF – programul de educaţie cinematografică pentru elevi – îşi aşteaptă micii spectatori între 31 mai şi 4 iunie, cu cinci filme special alese pe categorii de vârstă, din selecţia unor mari festivaluri. Greutatea elefanţilor/ The Weight of Elephants (r. Daniel Joseph Borgman), un film impresionant despre un băieţel de 11 ani, singur, care-şi construieşte o lume fantezistă pentru a supravieţui realităţii, deschide EducaTIFF vineri, de la ora 10.00, la Cinema Victoria. Eva Pervolovici, regizoarea filmului Marussia, selectat la Berlinale Generation 2013, va susţine o lecţie de cinema pe 2 iunie, ora 12:00, la Muzeul de Artă Cluj, locul unde elevii sunt aşteptaţi şi la două seminarii de critică de film (pe 3 şi 4 iunie, 12:00), şi la ateliere de animaţie, între 5-9 iunie, de la 10.00 la 15.00. Detalii despre înscrieri şi program, pe pagina EducaTIFF: http://tiff.ro/educatiff.
Un eveniment de neratat în primul weekend este Cine-concertul „Bagdad Fantaisie” de pe 1 iunie, ora 18.45, Cinema Florin Piersic, eveniment prilejuit de Zilele Francofoniei. Artistul Sami Pageaux-Waro va acompania live fermecătorul fantasy mut Hoţul din Bagdad / The Thief of Bagdad (r. Raoul Walsh, 1924). Cine-concertul va fi reluat duminică, de la 22.00, la Casa TIFF, când va fi acordat şi premiul juriului tinerilor francofoni la TIFF. Prezentat de TV5 Monde şi Institutul Francez din Cluj.
Iubitorii de muzică tradiţională se vor delecta duminică, la Casa de Cultură a Studenţilor, de la 18.30, cu Ritmuri din Balcani (r. Stefan Schwietert), un documentar despre Marcel Cellier, cel care a descoperit muzicieni din Europa de Est, inclusiv pe Gheorghe Zamfir, promovându-i pe plan internaţional. Ioan Pop şi Grupul Iza vor încheia seara cu un spectacol de muzică maramureşeană.
Must-see-uri în primul weekend sunt şi documentarul Actul de a ucide (r. Joshua Oppenheimer), Fuck for Forest (r. Michal Marczak), istoria primul ONG eco-porn, Samsara (r. Ron Fricke), un spectacol vizual de neuitat, Trădarea (r. Kirill Serebrennikov), elogiat la Veneţia pentru interpretarea actriţei Franziska Petri, care va fi prezentă la eveniment, În căutarea lui Sugar Man (r. Malik Bendjeloull), distins cu Oscarul pentru Cel mai bun documentar, proiecţia-maraton Ispăşire/ Penance (r. Kiyoshi Kurosawa) sau Trei exerciţii de interpretare (r. Cristi Puiu).
Tehnologia e la ea acasă în spaţiul dedicat Microsoft din Ursus Open Air (Piaţa Unirii), cu cele mai noi şi performante dispozitive Windows 8 şi console Xbox, pe care vizitatorii le pot testa pe toată durata festivalului. În plus, pe lângă concursuri, jocuri şi aplicaţii, vizitatorii pot fi în permanenţă la curent cu activităţile şi programul TIFF, direct pe cele mai cool dispozitive de pe piaţă.