Inca o victorie galateana

22 04. 2002, 08:28
Victoria de sîmbata a fost una cu emotii, în conditiile unei prestatii remarcabile a pitestenilor lui Halagian. Cu Lacatus la cîrma, Otelul a ajuns la un procentaj impresionant în retur: 6 victorii si un egal, golaveraj 11-3. OTELUL - FC ARGES 2-1 Cînd Otelul a batut pe FC National

Victoria de sîmbata a fost una cu emotii, în conditiile unei prestatii remarcabile a pitestenilor lui Halagian. Cu Lacatus la cîrma, Otelul a ajuns la un procentaj impresionant în retur: 6 victorii si un egal, golaveraj 11-3.

OTELUL – FC ARGES 2-1

Cînd Otelul a batut pe FC National cu 2-0, multi au zis: e normal, „cotrocenarii” nu au forta unor Dinamo, Steaua sau Rapid.

Cînd Lacatus a plecat neînvins din „Groapa cu cîini”, destui au explicat cu desteptaciune: ce mare isprava, au jucat dinamovistii relaxat.

Cînd Steaua a naufragiat pe malul Dunarii de Jos, printre fumuri de pipa si trabuc s-a auzit: pai, mersi, pe Piturca îl bate si bunica!

Cînd „otelarii” s-au întors cu trei puncte de la Constanta, noua lor fapta de vitejie a trecut drept un lucru normal.

Sîmbata, cînd la Galati a fost îngenuncheat si Armeanul cel nazdravan, printre „marinarii de apa dulce” a început sa se vorbeasca despre Cupa UEFA. Iar din piepturile cele mai optimiste a scapat deja un refren halucinant: „Campionii! Campionii!”. Si nu se referea nimeni la Dinamo, Steaua sau Rapid…

Publicul

Galatiul traieste un timp al exuberantei. Izbînzile în cascada au avut efectul unei baghete magice: tribunele s-au umplut la un meci cu o echipa de pluton, ceea ce nu se mai întîmplase din vremuri imemoriale! De obicei, lumea umplea stadionul de trei ori pe an, cînd lînga furnale poposeau Steaua, Dinamo si Rapid. Acum, galatenii par hotarîti sa faca din stadion un stup chiar si la un meci cu ultima clasata. Din simbioza aceasta cîstiga ambele parti: publicul traieste un vis frumos de primavara, iar echipa afla ce înseamna sa fii purtat pe valurile unei iubiri patimase.

Tribunele sînt pline si pentru ca sefii Otelului aplica o politica inteligenta: în loc sa ridice pretul biletelor de intrare la 50.000 de lei, ca la Constanta, pe „Dinamo” sau, culmea, la Timisoara (doar joaca marea UMT!!!), ei s-au limitat la 10.000. Urmarea? Au facut încasari mai mari, pentru ca lumea s-a bulucit spre stadion.

Antrenorul

Un mare merit în renasterea Otelului îl are Marius Lacatus. Dupa prestatia neconvingatoare la cîrma lui FC National si dupa exilul de cîteva luni în Panama, „Fiara” si-a regasit inspiratia, ambitia si chiar ferocitatea care l-au impus ca jucator. În determinarea jucatorilor galateni, dusa uneori pîna la sacrificiu, se regaseste vointa de fier a unuia dintre cei mai mari fotbalisti pe care i-a avut România.

Banii

Otelul mizeaza, în general, pe aceiasi jucatori ca si cei care au încheiat turul la minus 4 în clasamentul adevarului. Ei par însa mult mai motivati de relativa stabilitate financiara a clubului, dupa ce patronii indieni de la Sidex s-au angajat, prin contract, sa deschida conducta de bani catre echipa de fotbal.

Asta nu înseamna ca la Galati e o prosperitate fara margini. De exemplu, jucatorii nu si-au încasat primele de victorie pentru ultimele lor izbînzi. Paradoxul face ca avalansa de succese sa sporeasca bataile de cap ale conducerii, care nu avea planificate chiar atîtea prime. Si totusi, aceasta da asigurari ca nu va zice „stop victoriilor”, convinsa fiind ca un parcurs spectaculos va rotunji si bugetul clubului.

„Am batut Argesul datorita ambitiei si întelepciunii jucatorilor”

„Este frumos sa visezi la titlul de campioana, la Cupa UEFA… Dar ca sa transformi visul în realitate trebuie sa mai treci si pe la antrenamente, si prin viata particulara a jucatorilor… Nu stiu ce va fi, vom vedea!”
Marius Lacatus, antrenor Otelul

La ratarea lui Balasa, Halagian s-a prabusit la pamînt

Staff-ul argesenilor a încercat sa-i acorde primul ajutor, crezînd ca este suferind, dar Armeanu’ a cerut sapca norocoasa

Înaintea meciului, antrenorul principal al pitestenilor, Florin Halagian, s-a întîlnit cu Marius Lacatus pe tunelul ce duce la teren. Respectuos, Armeanu’ si-a luat într-o mîna sapca de pe cap – cea purtînd însemnele celebrei echipe de baschet Chicago Bulls -, iar cu cealalta mîna a dat noroc cu fostul sau elev. Apoi si-a asezat-o tacticos pe cap.

În prima repriza, Halagian a vrut de cîteva ori sa dea cu sapca de pamînt, dar s-a limitat s-o agite în aer. Dupa pauza, surpriza: Armeanu’ a iesit de la cabine cu capul descoperit.

În minutul 72, la scorul de 1-1, cînd Balasa a ratat o mare ocazie la poarta galateana, Halagian s-a prabusit pe iarba din fata bancii de rezerve. Cei din stafful tehnic argesean au crezut ca Armeanu’ a suferit un atac de cord si, panicati, s-au repezit sa-i acorde primul ajutor.

Tehnicianul a batut însa nervos cu pumnii în pamînt, apoi s-a ridicat, surprinzator de sprinten pentru cei 63 de ani ai sai. Imediat i-a cerut unui masor sa mearga la cabine pntru a-i aduce sapca norocoasa, pe care o uitase acolo la pauza.

Norocul sperat de acesta s-a transformat însa în ghinion: galatenii au marcat golul de 2-1 la doar cîteva minute dupa ce Armeanu’ a intrat în posesia vestitului „talisman cu cozoroc”, pe care i l-a facut cadou ginerele sau în urma cu cîtiva ani.

Meme si îmbratisarile

La finalul jocului, presedintele galatean Mihai Stoica a coborît din tribuna oficiala avînd în mîna piciorul din plastic al unui manechin feminin, prins cu o fundita rosie si pe care scria: „Tine-l strîns”. „Mi l-a dat un prieten. Îl avea pregatit de acum o saptamîna. Mesajul e sa avem pîna la sfîrsit”, a spus cel poreclit Meme. El i-a felicitat si i-a strîns în brate pe toti componentii ehipei sale. „M-am cam obisnuit sa îmbratisez barbati. Problema e ca a început sa-mi placa”, a glumit oficialul moldovean.

Toma, Bastina si Dinu au jucat accidentati

Fundasul lateral Adrian Toma s-a ales cu o taietura urîta, de peste 10 centimetri lungime, pe pulpa piciorului stîng, în primele minute ale meciului, dar a preferat sa ramîna pe teren pîna la sfîrsit. „M-a lovit Somcherechi la o alunecare. Durerile au devenit aproape insuporabile dupa fluierul final”, a spus Toma.

Pe tot parcursul jocului acesta venea la banca de rezerve a echipei sale de cîte ori ritmul meciului îi permitea, pentru a-si turna apa peste rana. Din aceasta cauza, în repriza secunda, unul dintre oamenii gazdelor a umplut de trei ori recipientele necesare echipei. Spre final, Toma a contribuit decisiv la victoria galatenilor, pasîndu-i decisiv lui Danut Oprea pentru golul de 2-1. Cu probleme medicale – echimoze si si crampe musculare – au jucat spre final si alti doi jucatori galateni, Bastina si Marian Dinu.

Sursa: www.prosport.ro