Încă o fetiţă pentru Milla Jovovich
Potrivit Mediafax, Milla Jovovich, în vârstă de 38 de ani, a declarat, miercuri, că a aflat sexul bebeluşului pe care îl va naşte şi că acesta va fi o fetiţă.
Jovovich şi soţul său, Paul Anderson, producătorul francizei cinematografice „Resident Evil”, mai au împreună o fetiţă, în vârstă de şase ani, pe nume Ever Gabo.
Foto: Hepta
„Vom avea o fetiţă şi (Ever Gabo, n.r.) abia aşteaptă. Eram îngrijorată de faptul că ar putea fi un băiat, mă gândeam ce o să păţească. Îmi spuneam «mă întreb cât de mult va supravieţui în casa asta, cu fetiţa asta care o să îl tot împingă, o să îi pună piedică, o să îl bruscheze»”, a declarat Jovovich privind reacţia fiicei sale mai mari la vestea că va avea o soră.
Jovovich a explicat că Ever Gabo a venit deja cu mai multe sugestii de nume, unele dintre ele foarte amuzante.
„Unul dintre ele a fost «toilet bowl» (vas de toaletă, n.r.). Am zis că ăsta e doar aşa, pe o listă. Apoi a mai zis să-i spunem «bicycle lane» (pistă de bicicletă, n.r.). De fapt, numele pe care i-l vom da a fost ales de ea (Ever Gabo, n.r.). Sunt încă deschisă la sugestii, dar avem un fel anume de a-i spune acum”, a mai spus Milla Jovovich.
Milla Jovovich şi Paul Anderson s-au întâlnit în 2002, pe platourile de filmare ale peliculei „Resident Evil” şi s-au logodit un an mai târziu. După o scurtă perioadă de separare, cuplul a avut primul copil, în 2007, iar, în 2009, Jovovich şi Anderson s-au căsătorit.