În România: 15 cutremure pe lună, media seismelor în 2013

30 12. 2012, 16:00

Anul 2013 va fi unul bogat în activitate seismică, susțin reprezentanții Institutului Național de Fizică a Pământului. „Prognoza noastră pentru 2013 arată că, la anul, vom avea o medie de aproximativ 15 cutremure pe lună. S-ar putea să avem luni în care în Vrancea se vor produce 10 cutremure, dar și luni în care se vor produce 20 de cutremure„, a declarat directorul științific al institutului, Mircea Radulian.

Directorul științific al institutului a explicat, pentru Gândul, că, potrivit datelor pe care le are până în prezent, cele mai multe dintre cutremurele care se vor produce la anul în zona Vrancea vor fi unele de intensitatea scăzută și moderată.

Cutremurele mari nu pot fi prezise. Acestea apar destul de rar. Statistic vorbind, o dată la doi ani, în această zonă seismică apar și cutremure mai mari de 5 grade pe scara Richter. Astfel că, în 2013, ne-am putea aștepta la un asemenea cutremur, dar el se poate produce la fel de bine și în 2014 sau în 2020. Nu putem prezice cu exactitate când se va produce un cutremur mai mare de 5 grade pe scara Richter„, a punctat Radulian.

Directorul științific de la Institutului Național de Fizică a Pământului a mai spus că o activitate seismică bogată nu ar trebui să ne îngrijoreze. „Atunci când se produce un cutremur, Pământul se eliberează de energie. Un cutremur de intensitate mică poate preveni un cutremur de intensitate mare. Este mult mai bine dacă avem o intensitate seismică bogată, decât dacă am avea una săracă„, a menționat reprezentantul institutului.

Citește mai multe detalii despre cutremurele din România, în 2013, pe Gândul.info