În numele tatalui …

… al fiicei și al sfantului film. Kevin Smith, ex-copil-minune barbos, care și-a creat un univers propriu, unitar și inconfundabil în 10 ani și-o mana de filme, a îmbatranit nițel și, profitand de faptul ca a devenit parinte, a realizat o mica bijuterie pe care o pot vedea chiar și cei complet nefamiliarizați cu opera sa. Se numește „Jersey Girl”.

Precizarea de mai sus e mai necesara decat credeți. Fiecare film marca Kevin Smith (în ordine Clerks, Mallrats, Chasing Amy, Dogma, Jay & Silent Bob Strike Back) excela în stilul sau: inteligența, dezmaț, emoție, tupeu, cretinism. Dar ca sa le înțelegi cum trebuie era musai sa le fi vazut pe toate, sa fii toba de (sub)cultura și sa nu roșești cu una cu doua. Personajele lui Smith migreaza cu nonșalanța dintr- un film în altul, citesc benzi desenate ale caror eroi sunt chiar ele, trateaza relaxat viața, moartea, berea, jointurile și hocheiul și au marea calitate de a spune lucrurilor (apasat) pe nume. Ultima trasatura e și singura care se regasește în „Jersey Girl”.

Duse sunt discuțiile aplicate despre felație (deși avem cateva observații pertinente despre masturbare), duși sunt emblematicii Jay și Silent Bob, duse sunt excesele (de orice fel) și citatele din Star Wars și/sau Falci. Povestea (ei se casatoresc, ea moare la naștere, el ramane fara slujba și se muta cu fetița în casa bunicului din Highlands, NJ) funcționeaza datorita simplitații și, nu credeam s-o spun vreodata, datorita lui Ben Affleck, la fel de credibil, emoționant și (asta e!) adorabil și cand o plange pe J.Lo, și cand danseaza cu Liv Tyler, și cand se ciondanește cu inegalabilul George Carlin și cand își duce fetița la un musical „canibalistic” de Stephen Sondheim și chiar și cand e luat peste picior de amicul Matt Damon.

Criticii americani au ras de film din pricina maniei Bennifer; fanii au plans ca Smith ca a renunțat la dialogurile suculente… și eu am ras și am plans, dar din motivele care trebuie.

Spuneam la început ca „Jersey Girl” are noima datorita faptului ca Smith a devenit parinte… Exact, dar incomplet. Pe genericul final, acompaniat de Bruce Springsteen, care interpreteaza live piesa-titlu, regizorul dedica filmul tatalui sau, disparut în 2003… Exact.