În memoria artistului Aurelian Andreescu: „Vestea m-a lovit ca un trăsnet! Am rămas mut!”
Jolt Kerestely, compozitorul piesei ce a intrat în istoria muzicii, ”Copacul”, vine astăzi de la 14:00 la Antena 1 să vorbească despre relaţia sa cu Aurelian Andreescu şi despre poveştile muzicale ce le-au consolidat colaborarea: ”I-am spus că am o piesă şi că am încredere în ea. Apoi l-am întrebat dacă vrea să îmi cânte. A venit la mine acasă, i-am cântat la pian şi a fost de acord. A luat locul trei la Festivalul de la Mamaia. Nimeni nu mai ştie cine a luat locul 1”. Petre Geambaşu, o altă voce ce i-a fost alături lui Aurelian Andreescu chiar în ultima zi din viaţă, vine şi el în emisiunea Mirelei Vaida să vorbească despre cele mai frumoase amintiri la ultima apariţie în public alături de artist, dar şi despre vestea sumbră a dispariţiei lui: “«Aţi auzit ce s-a întâmplat? Aurelian Andreescu a murit…», mi-a zis. Vestea m-a lovit ca un trăsnet! Am rămas mut!”.
Deşi a fost cunoscut şi extrem de apreciat de fanii săi, Aurelian Andreescu a preferat să se ferească de ochii indiscreţi ai publicului, motiv pentru care nu a dezvăluit foarte multe lucruri din viaţa sa privată. O căsnicie finalizată cu un divorţ şi o a doua iubire ce s-a transformat într-un suflet pereche au stat la baza poveştii din spatele cortinei. În puţinele interviuri pe care le-a acordat, marele artist a ales să vorbească mai mult despre începutul carierei sale, decât despre viaţa lui sentimentală. Momentul cheie al periplului muzical a fost cel în care a fost remarcat de către chitaristul Gaby Mezei într-un restaurant din capitală. La scurt timp, aplauzele publicului şi recunoaşterea muzicală au venit într-un mod natural, iar acum, la 32 de ani de la dispariţia sa, şlagărele consacrate ale lui Aurelian Andreescu continuă să strălucească.
Cum a reuşit să treacă peste greutăţile pe care le-a trăit şi care sunt cele mai interesante dezvăluiri din viaţa unui artist greu de egalat, telespectatorii vor afla astăzi, de la ora 14.00, într-o ediţie specială din cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste” prezentată de Mirela Vaida la Antena 1.