În lipsa preşedintelui, cel mai important thriller politic al anului, are ca subiect lipsa preşedintelui SUA. Jonathan Lincoln Duncan, un preşedinte integru, este acuzat că ar avea o relaţie strânsă cu o reţea teroristă. Nici presa şi nici publicul nu ştiu însă faptul că acesta încearcă de fapt să evite o criză. Preşedintele află de ameninţarea cu un virus cibernetic. Ar putea să lipsească un preşedinte în exerciţiul funcţiunii, aşa cum se întâmplă în carte?
Iată un scenariu perfect posibil. Prima carte de ficţiune semnată de fostul preşedinte al Statelor Unite şi de cunoscutul autor James Patterson va fi publicată în România pe 10 octombrie. A 11-a oră, Grădina zoologică, Invizibil, A 2-a şansă sunt doar câteva dintre cărţile semnate de James Patterson şi publicate la Editura RAO. Volumul de memorii Viaţa mea, scris de fostul lider de la Casa Albă, a fost lansat în 2005 la Bucureşti în prezenţa autorului.
Aprecieri critice: „„Această carte imprimă o dinamică precum a aeronavei prezidenţiale a SUA, Air Force One: mare şi rapidă. Clinton şi Patterson sunt într-un tandem excepţional, fiind doi mari povestitori: unul din interior, cunoscător al funcţionării sistemelor şi mecanismelor puterii în stat, şi unul din exterior, ambii situaţi în final în clasa superioară a jocului. Ei au construit o poveste a unei călătorii care frizează cu realitatea prin iţele ascunse ale puterii şi ale politicii. Această carte oferă scenarii foarte posibile, ce pot instrui cititorii tot atât de mult pe cât îi şi distrează.” Michael Connelly