Nici nu se saturase publicul de varianta interpretei italience – de expresie franceza – a celebrului cantec lansat de Edith Piaf („Milord”) si iata ca single-ul abia lansat aproape simultan de In-Grid in mai multe tari din Europa (in deplina consonanta cu „ritmurile estivale”, de altfel!) intra si in top-ul romanesc.Si nu oricum, ci direct pe locul 67 in ROMANIAN AIR PLAY TOP 100 au situat saptamana trecuta preferintele de difuzare freamatul latino al piesei „Mamma mia”!
„Pe faza” – asa cum si-au propus din start sa fie – organizatorii Festivalului „Callatis” vin in intampinarea dorintelor spectatorilor (intre 10.000 si 20.000 in fiecare seara in perioada 8-15 august) si a telespectatorilor TVR 2 si TVR International si propun ca momentul rezervat unui artist international la fiecare editie a festivalului sa fie , in acest an, sustinut de IN-GRID.
Astel, in seara zilei de 11 august (una dintre putinele zile disponibile pentru artista – care de 3 ani este doar pe drumuri din Canada si Mexic in Africa de Sud si din China sau Rusia in Australia) cu sprijinul Fundatiei PHOENIX, publicul din Mangalia sau cel venit pe litoral ( dar si cel aflat in fata televizoarelor) va avea parte de un recital de circa 40 de minute ( cuprinzand nu doar noile succese latino , ci si cover-uri dupa piese celebre („Milord” sau „La vie en rose”) sau techno-tangourile care au facut-o celebra:”Tu m’as promis”/”In-Tango” – aducandu-i nu mai putin de 10 discuri de aur sau platina la MIDEM/ Cannes – precum si …colaborari – surpriza cu artisti autohtoni (Ana Lesko si baletul Teatrului „Fantasio”).
Evident, pentru presa locala si cea acreditata la Festival este prevazuta o intalnire cu IN-GRID in ziua recitalului la Sala de conferinte de presa a Hotelului „President” iar orasul-gazda (Mangalia) isi va permite inca un nou moment de mandrie prin fixarea in „Aleea Stelelor de Mare” a celei cu numele altei artiste „de top”.
Fundatia Phoenix