In Dej, ziarele se vand cu tot cu injuraturi

Sunt cadru universitar al Universitatii Babes-Bolyai si va scriu in legatura cu o problema vanzator-client, care din cate am observat e intalnita semnificativ mai des la romani decat la alte natii.

Intamplarea a facut ca intr-o dimineata sa am de asteptat o ora in gara Dej, pana la venirea acceleratului de Cluj. Ca orice calator in asteptare, ma uit dupa un chiosc de ziare. Rasuflu usurata cand il gasesc ascuns undeva pe colt, dupa un chiosc cu cafea si altele de-ale gurii, numit plin de buna-voie ‘S.C. Tonus S.R.L’.

Zic politicos ‘buna dimineata’ si cer ultimul numar al revistei Avantaje. Dau banii si iau punga cu revista intinsa de vanzatoare, cu credinta suspect de naiva ca femeia imi da ceea ce am cerut. Ma duc in sala de asteptare cu o cafea fierbinte. Desfac punga, elimin etichetele lipite sub punga si imi zic ‘ciudat, uite, mai nou se lipesc etichetele sub ambalaj, nu pe ambalaj’ si cand ma uit sub etichete constat cu surprindere ca numarul era din octombrie 2003.

Ma duc inapoi cu revista si incep dialogul pe un ton calm: ‘Nu va suparati, este o greseala, mi-ati dat un numar vechi’. Desi mai aveam alti clienti in spate, vanzatoarea trece subit la un comportament verbal agresiv si la persoana a doua singular, cu toate ca nu bausem ‘per tu’ cu ea in viata mea: ‘Ai desfacut punga, nu-ti dau nimic inapoi, di ce nu te-ai holbat la ea cand ai luat-o etc’.

Pastrand persoana a doua plural, ii explic ca nu vreau altceva decat sa imi dea in schimb ultimul numar. Sare de dupa tejghea ca o acvila dezlantuita, gata sa ma atace la jugulara, insotindu-si saltul cu o ploaie de injuraturi neaose, gen ‘nesimtita ordinara, nerusinata dracului etc’.

Iese din chiosc cu intentii razboinice, dar cand da cu ochii de mine, care sunt destul de bine-facuta, da un pic inapoi, imi zmulge revista si imi zvarle banii inapoi.

Dupa perioada de ‘being speechless’, imi revin si ii zic ‘Doamna Ardelean (ii decifrez numele scris de mana pe o bucata de foaie lipita de geam), eu va reclam si va dau la ziar si la OPC pentru inselaciunea clientului si insulta verbala’.

Cum probabil nu era obisnuita cu astfel de reactii, nu ma crede si imi mai arunca cateva cuvinte de ura. Nu mai zic nimic, imi scot agenda si ii notez datele de pe hartia decolorata. Cand vede ca trec ca actiune, imi mai scuipa un ‘pleaca de aici, nerusinato’ si iese val-vartej din chiosc si incuie si usa dupa ea, deci taindu-mi orice sansa de a obtine ultimul numar din Avantaje in gara Dej.

A revenit dupa un tarziu si undeva in adancurile mele de om cu bun simt (sau fraier?), ma mai asteptam sa vina sa isi ceara scuze. Nu s-a intamplat. Si iata, am ajuns la Cluj, gata sa incep o noua zi de munca.

Ce e de facut? Sa ne spunem intr-una ‘Asta se intampla oricui, asa-i la noi, las’ ca va fi mai bine’?. Nuuu. De acum inainte, o sa reclam orice persoana sau situatie de acest gen care indrazneste sa imi strice inceputul unei zile, numai datorita simplului fapt ca indraznesc sa cer un numar la zi al unei reviste.

Alina Rusu