În ce țară este ilegal să nu-ți iei concediu
Autoritățile japoneze au de gând să dea o lege prin care să oblige angajații să-și ia zilele de concediu legale. Mulți dintre ei sunt workaholici, lucrează chiar și 14 ore sau mai mult pe zi. Acest lucru se reflectă negativ în viața personală. Nu mai au timp de relații, familie, nașterea unui copil. Natalitatea este în scădere, lucru destul de îngrijorător.
Pe lângă asta, a crescut numărul deceselor pe fondul oboselii acute, a atacurilor de cord. S-au înregistrat și multe cazuri de depresie și sinucidere.
Un procent de 22% dintre japonezi lucrează, în medie, peste 49 de ore pe săptămână, în comparație cu americanii – 16%, francezii și germanii 11%. Angajații români cu normă întreagă lucrează cele mai multe ore într-o săptămână, din statele membre UE, circa 41,3 ore.
Japonezii au dreptul la 20 de zile de concediu pe an, dar cei mai mulți dintre ei nu iau nici măcar jumătate din acest timp. Se poate ajunge la cel mult 9 zile pe an.
Japonezii preferă să stea acasă numai în cazurile de maximă necesitate. Une xemplu în acest sens este al unui angajat japonez care a lucrat 100 de ore în plus pe lună, în medie, și și-a luat 5 zile libere pentru că a fost răcit. În general, angajații își păstrează 2-3 zile pentru situații de acest gen.
Tinerii cu loc de muncă se simt neconfortabil dacă pleacă acasă înaintea șefului. Astfel că fac ore suplimentare neplătite.
Noua lege a autorităților japoneze vrea să oblige angajații să se relaxeze, să petreacă timp în familie, să întemeieze una, etc.