Importanţa primer-ului în machiaj. Cum îl aplici
Crede-ma pe cuvânt: tenul tău are mare nevoie de un primer, de o bază, care să creeze o barieră protectoare între piele şi produsele cosmetice aplicate ulterior. Primerul este folosit în scopul de a îmbunătăţi acoperirea tenului cu un machiaj şi menţinerea acestuia cât mai mult. Prin aplicarea primer-ului, pielea va deveni mată şi va evita efectul nedorit de pătrundere a fondului de ten în ridurile de expresie din jurul ochilor şi a gurii.
Baza de machiaj are o textură foarte catifelată şi complet transparentă, pentru a oferi netezire pielii şi pentru a prelungi rezistenţa machiajului. Aceasta facilitează aplicarea fondului de ten sau a cremei BB Cream, corectează imperfecţiunile, conferă strălucire şi lasă pielea matifiată.
Primerul conţine următoarele principii active:
– Prună Kakadu (Vitamina C) – un antioxidant puternic folosit pentru a proteja pielea împotriva îmbătrânirii;
– Ulei Organic de Trandafir (Vitamina A) – cu acţiune de restaurare şi regenerare, pentru a conferi strălucire pielii;
– Amidon de Porumb – pentru un efect mat.
Cum aplici Primerul?
– Curăţă pielea cu apă micelară şi apoi tamponeaz-o cu un prosop curat;
– Aplică crema de hidratare şi las-o să se absoarbă;
– Aplică primer pe nas, obraji, bărbie şi frunte. Este nevoie de o cantitate de primer egală cu un bob mazăre pentru faţă;
– Tamponează până când toată cantitatea este absorbită de piele, folosind vârful degetelor sau un burete special;
– Aşteaptă un minut înainte de a aplica machiajul. Baza trebuie să fie complet uscată, înainte de adăugarea noului strat de machiaj.
Reţine:
Cu un primer bun, urmat de un machiaj bun şi o pudră de faţă potrivită, vei arăta asemenea vedetelor de la Hollywood. În plus, tenul tău va fi perfect, relaxat şi luminos.