Al treilea eveniment "Imbratisari Gratuite" (Free Hugs), la nivel national, s-a desfasurat astazi pe strazile a 65 de orase din Romania!
Peste 1500 de voluntari au daruit, astfel, imbratisari gratuite, dar si un zambet, trecatorilor care s-au aflat in acel moment in zonele " de actiune".
In Bucuresti, "Marea Imbratisare" s-a deschis pe ritmuri de tobe africane, la ora 12 :00, in Foisorul de lemn din mijlocul parcului Cismigiu.
Echipa "Drum Cafe", in frunte cu renumitul percutionist Ati de Chile, i-a antrenat pe participanti intai cu ritmuri simple, apoi cu beat-uri in crescendo, atragand o multime de curiosi in jurul foisorului.
Pentru prima oara, "Free Hugs" a fost organizat de site-ul Lume Buna, care a reusit sa "cheme la imbratisat" peste 50 de bucuresteni, in prima parte a zilei.
Tinerii au pornit, in grupuri, spre fiecare iesire din Cismigiu, indreptandu-se apoi spre Teatrul National. Pe tot parcursul drumului, au oferit imbratisari si zambete fara a tine de cont de sexul, varsta ori graba trecatorilor.
Majoritatea oamenilor au acceptat imbratisarile gratuite cu caldura, intreband uneori "pentru ce?". Blogger-ul Pandutzu a gasit cel mai bun raspuns: "Pentru o zi buna!".
Foarte putini au fost cei care au trecut mai departe cu o privire incruntata, semn ca ne obisnuim cu initiativele spontane, cu bucuria de-a trai, cu gesturile frumoase facute fara asteptari.
VEZI AICI locurile si orele de intalnire, in tara!
Cum ti se pare aceasta initiativa? Ai participat si tu? Comenteaza aici!
GALERIE FOTO DE LA "FREE HUGS" DIN BUCURESTI (Parcul Cismigiu)