Ilinca Vandici (26) și Ciprian Marica (27) s-au despărțit oficial în luna septembrie a anului trecut, după o relație cu năbădăi ce a durat aproximativ doi ani.
La doar o lună de la despărțire, fotbalistul s-a cuplat prezentatoarea de la Digi24, Laura Teodoru, însă se zvonește că în urmă cu puțin timp el s-a întors în brațele Ilincăi Vandici.
Surse din anturajul celor doi au povestit că „pretextul” împăcării a fost aniversarea Ilincăi: „Pe 16 iunie, Ilinca a petrecut în clubul „Divino” din Vâlcea, alături de câteva prietene, iar după, a primit și o megapetrecere din partea lui Marica. Sportivul a venit să petreacă cu ea, într-un club din București, și, mai mult, i-a adus cadou pe unul dintre artiștii ei preferați”.
„De ceva vreme m-am oprit în a mai face declarații despre viața mea personală. Acest lucru mă privește doar pe mine”, a declarat Ilinca Vandici.
De cealaltă parte, Ciprian Marica susține că nici nu a știut că a fost ziua fostei sale iubite: „Eu am înțeles că s-a împăcat cu altcineva, nu cu mine! Oricum nici nu am știut când a fost ziua ei„.