Ilinca Vandici: „Ma simt bine singura”
Ilinca Vandici a preferat sa stea o perioada singura, dupa despartirea de fotbalistul Ciprian Marica, omul pe care l-a iubit timp de doi ani.
Desi s-a zvonit ca are o relatie de amor cu Vladimir Draghia, colegul de platou de la „Narcisa-Iubiri nelegiuite”, Ilinca dezmite orice afirmatie pe aceasta tema.
„Ma simt bine singura, vreau sa-mi gasesc echilibrul interior. Nu sunt impreuna cu Vladimir. Nu ma deranjeaza ca m-a cuplat cu el, insa ma deranjeaza faptul ca presa tabloida a scris ca m-am cuplat cu trei barbati in doua saptamani”, declara tanara.
Mai mult, Ilinca adauga ca nu este genul care sa schimbe barbatii din viata ei, dar nici persoana care sa se iubeasca pe ascuns.
„Nu am schimbat niciodata barbatii ca pe sosete. Stim cu totii ce inseamna o despartire, nu poti sa te iei de gat cu oricine. Nu sunt genul care sa stau sa ma pup in masina cu cineva, asa cum s-a scris despre mine si Vladimir. Plus ca nu stau cu cineva de dragul audientei”, a declarat Ilinca pentru revista TV Satelit.