Ilinca Vandici: “Îmi doresc un cadou imposibil”

Apropo.ro / 14.06.2012, 07:00
Ilinca Vandici: “Îmi doresc un cadou imposibil”
Ilinca Vandici împlineşte în luna iunie 26 de ani şi se mândreşte cu tot ce a făcut până la această vârstă. Iată ce îşi doreşte drept cadou.

– Pe 17 iunie împlineşti 26 de ani. Ce aşteptări ai anul acesta de ziua ta?
Am învăţat de-a lungul timpului că nu e bine să am aşteptări, nici de la viaţă, nici de la oameni. Cred, în schimb, cu putere, că e bine să visăm, să avem ţeluri bine definite, să ne fixăm obiective cât se poate de realiste. Altfel, e frumos să lăsăm viaţa să ne surprindă cu avalanşe de bucurii şi magie… Revenind la întrebare, sper din suflet că o dată cu împlinirea celor 26 de ani să capăt mai multă înţelepciune, să am şi mai multă putere şi poftă de muncă, să fiu sănătoasă şi să pot să îi am aproape pe toţi cei dragi sufletului meu.

– Ce îţi doreşti acum?
Nu cred că ar putea exista lucruri materiale, venite şi sub forma unor cadouri, care să egaleze iubirea pe care mi-o oferă prietenii, familia, colegii… Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am avut norocul să nu-mi lipsească nimic niciodată, să am tot ce mi-am dorit. Dacă îmi permiţi un moment de sinceritate, aş spune că îmi doresc un cadou imposibil…Mi-aş dori să mai pot să-l am lângă mine pe tatăl meu.

– Care a fost cel mai neinspirat dar pe care l-ai primit până acum de ziua ta?
Cadourile nu pot fi neinspirate. Cel puţin, din punctul meu de vedere, tot ce primesc, primesc cu multă bucurie şi recunoştinţă că cineva s-a gândit la mine şi a decis să-mi ofere un obiect, indiferent în ce constă obiectul. Să comentezi un dar mi se pare foarte nedelicat.

– Care aniversarea de până acum ţi-a rămas în suflet? De ce?
Clar este vorba despre petrecerea de majorat! A fost cea mai mare petrecere pe care am organizat-o până acum de ziua mea, am avut în jur de 60 de invitaţi.

– Ai mai primit propuneri să joci în filme după „Narcisa sălbatică”?
Deocamdată, nu. Însă, repet, ar fi foarte interesant, e un domeniu nou pentru mine, mi-a plăcut şi mi-ar plăcea să învăţ şi mai mult în zona asta.

– Ce roluri crezi că ţi se potrivesc cel mai bine: de fată bună sau de fată rea?
Cred că ambele atitudini mi-ar veni. Cu cât mai diversificate sunt rolurile, cu atât mai mare e provocarea pentru mine!

– Îti schimbi des look-ul în ultima vreme. Care ar fi însă cea mai excentrică şi îndrăzneaţă imagine la care ar apela Ilinca Vandici?
Nu au fost schimbări radicale, poate doar momentul schimbării culorii părului, în rest, mici ajustări care, din punctul meu de vedere, sunt mereu bine venite… În acest fel, telespectatorii nu se vor plictisi, iar stilista mea, Camelia Enciu, are posibilitatea să vă arate tot ce e în trend… Dacă vrei să vorbim de excentricităţi, cred că dacă mi-aş tunde părul scurt şi l-aş vopsi într-o culoare „nebună”, m-aş numi „excentrică”.

– Cum vezi viaţa la 26 de ani? Este aşa cum visai când erai mică?
Cu toată modestia din lume, viaţa mea este mai mult decât am visat!

Dana Popa