Idei cum să-ți faci singur bradul de Crăciun
Poți face un brad de Crăciun din ce obiecte ai prin casă, rezultatul final ține de imaginația fiecărui decorator. Poți folosi cartoane de ouă, cuie, scări nefolosite, bețe simple, cărți, sticle sau cutii. Cu imaginația ta și ceva căutări pe internet poți face anul acesta un brad de Crăciun unicat. Poate le dai idei chiar și prietenilor tăi.
1. Din cartoane de ouă – le poți colora după bunul plac, multicolor sau uni, la care poți adăuga accesoriile obișnuite sau altele confecționate pentru acest tip de brad. Important este să-ți placă ție ce iese la final.
2. Din scara nefolosită – desigur, trebuie să aibă și ea un astfel cât de cât normal, nu ruginită. O poți orna cu instalația de brad, ceva beteală care să se potrivească și accesorii la fel. Nimic nu este mai amuzant decât să faci ce-ți trece prin cap când vine vorba de spirit liber la decorat pomul inedit.
3. Din gheme de ață – mai groase sau mai subțiri, pomul va arăta ca un tort cu bomboane. Îl poți face multicolor sau poți opta pentru o singură culoare de sezon.
4. Din bețe de lemn – le așezi în forma dorită pe un băț central, iar mai apoi decorezi după bunul plac.
5. Din cuie – bătute în perete sau pe o placă specială. Faci conturul bradului din cuie, iar mai apoi reiei liniile cu instalație de brad, beteală sau cu ce mai pftești.
6. Bradul de pe perete – și mai simplu. Desenezi pomul de Crăciun dorit direct pe unul dintre pereții casei. Acolo unde în mod normal ai fi așezat bradul natural. Nu ai limite în acest sens, nici măcar la capitolul imaginație.
7. Din ziare uzate – lipite între ele după ce le-ai dat forma conică. În locul ziarelor poți folosi hârtie colorată.
În acest sens sunt numeroase idei de brad de Crăciun cu ce ai prin casă. Poți face brazi personalizați prietenilor pe care să îi oferi sub formă de cadou.
De exemplu, pentru prietena căreia îi place croitoria îi poți face bradul croitorașului realizat din obiecte folosite în acest domeniu. Pentru amicul vegetarian poți face un brăduleț-tortuleț din legume și fructe. Pentru prietenul tip eco poți face un brăduleț din funduri de sticlă de plastic, pe care să îl coloreși și decorezi cu accesorii și mesaje motivaționale, bradul degustătorului de vin poate fi făcut din dopuri de plută, etc. Lista poate continua la nefârșit, important este să faci un lucru, fie că îl dăruiești aproapelui tău, din suflet chiar dacă nu costă exagerat de mult. Ideea este originală și cu dedicație.