IBM, numarul unu la supercomputere

03 06. 2002, 10:29
IBM, numărul unu la supercomputere IBM a fost furnizorul numărul unu în domeniul celor mai puternice supercomputere în primul trimestru al anului 2002, se arată într-un raport International Data Corporation (IDC) referitor la veniturile înregistrate pe piața

IBM, numărul unu la supercomputere IBM a fost furnizorul numărul unu în domeniul celor mai puternice supercomputere în primul trimestru al anului 2002, se arată într-un raport International Data Corporation (IDC) referitor la veniturile înregistrate pe piața mondială a sistemelor de calcul de înaltă performanță, potrivit unui comunicat al filialei din România.

În perioada menționată, cota de venituri a IBM pe piața mașinilor de calcul destinate să rezolve cele mai importante și solicitante probleme științifice a fost de 42,7%, o creștere de 9,8% față de același trimestru al anului trecut.

IBM a conceput, de asemenea, majoritatea supercomputerelor incluse de IDC pe lista celor mai puternice sisteme de calcul din lume, listă care a fost publicată la începutul lunii mai.

Numărul sistemelor care despart IBM de următorul clasat în top – compania Hewlett-Packard/Compaq – a crescut de aproape două ori – relevă IDC.

Lista IDC include 304 sisteme IBM, față de numai 171 de la Hewlett-Packard/Compaq și 89 de la Sun Microsystems.

Vești nu prea bune provin din activitatea de servicii a firmei americane.

Potrivit cotidianului francez La Tribune, 2.000 de angajați ai diviziei de servicii globale (care angajează 150.000 de oameni) au fost înscriși pe lista de disponibilzări.

Deși IBM dorește să facă în acest an economii de două miliarde de dolari, oficialii companiei refuză încă să spună care vor fi efectele acestei strategii.

Cu toate acestea, politica de disponibilizare a unei părți din personal este deja în funcțiune.

Săptămâna trecută, aproape 1.800 de scrisori de concediere au fost trimise către angajații vizați care lucrau în principal în cadrul diviziei de hardware dar și cea de software și servicii financiare.

Potrivit unor surse sindicale, 2.000 de alte posturi sunt în curs de desființare la IBM Global Services, principala divizie a firmei.

Conducerea a refuzat să comenteze această informație precizând doar că angajații concediați au termen de 30 de zile să-și găsească un alt loc de muncă în cadrul grupului.

Ibm Global Services este de mai mulți ani principalul motor responsabil cu creșterea cifrei de afaceri a companiei.

Anul trecut, divizia de servicii globale a contribuit cu 37,5% la cifra totală de afaceri a IBM, înregistrând o creștere de 5,4% a activității proprii și generând totodată majorarea cu 49% a profitului înainte de plata impozitelor.

Cele 150.000 de persoane care lucrează la IBM Global Services reprezintă aproape jumătate din personalul total al firmei.

Potrivit unor surse din interiorul IBM, citate de același cotidian francez, până la sfârșitul anului 2002, alți 7.950-9.540 de angajați ai firmei urmează să-și piardă locul de muncă.